news        mail   location

 
 

În baza proiectului catehetic ,,Alege scoala" si ,,Hristos impartasit copiilor", desfășurate de Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Argesului si Muscelului, s-a desfășurat o activitate catehetică în parohia Vulpești, protoieria Costești.



 

Părintele slujitor Burcea Adrian-Corneliu a participat la Scoala Gimnaziala Vulpesti, comuna Buzoesti la o dezbatere prilejuita de evenimentul ,,Scoala altfel", unde le-a vorbit elevilor si cadrelor didactice despre post si rugaciune.

Biserica Ortodoxa sustine accesul la educatie in mediul rural. Prin aceasta initiativa, s-a dorit evidentierea faptului ca satul romanesc este spatiul in care s-au format de-a lungul timpului multe din valorile spirituale, culturale si identitare ale neamului romanesc care s-au transmis pana in zilele noastre.

Intreaga dezbatere a fost urmarita cu deosebit interes atat de cadrele didactie, cat si de elevii prezenti aducandu-le un strop de bucurie. In felul acesta se doreste incurajarea elevilor sa traiasca viata in comuniune de iubire cu Dumnezeu si cu oamenii, dupa indemnul Sf. Apostol Pavel,, Drept aceia sa urmarim cele ale pacii si cele ale zidirii unuia catre altul.(Romani 14, 19)

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar