news        mail   location

 
 

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză a organizat un atelier de pictură bisericească pe sticlă ”Sfintii Mucenici Serghie si Vah” la Mânăstirea Brătășești, ediția I.



 

Copiii din centrele catehetice din municipiul Curtea de Argeș și din împrejurimi au fost întâmpinați cu drag de maica stareță, Efrema și de părintele profesor, Bogdan Ștefănescu-coordonatorul atelierului.

Tinerii au participat la Sfânta Liturghie, apoi au pictat icoane pe sticlă într-o atmosferă duhovnicească.  

La tabără au participat Părintele Dan-Florin Obrocea, Consilier Învățământ și Activități cu Tineretul, care a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului și a mulțumit tuturor pentru activitatea bogată și Părintele Vasile-Cornel Ilina, Coordonatorul Biroului de Cateheză și Activități cu Tineretul din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș.

Copiii s-au bucurat de atmosfera duhovnicească, de slujbele bisericești și de gazdele primitoare.

 Atelierul încheie Calendarul activităților de vacanță pentru copii și tineri al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului. 

La final, toți participanții au primit daruri din partea mânăstirii.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar