Pelerinajul este izvor de mângâiere și de încurajare pentru noi, creștinii. Pelerinajul este întâlnirea cu Domnul Hristos, o întâlnire personală, pe care însă o simțim ca fiind vrednică de a fi propovăduită, de a vedea poate și cel care nu s-a înscris în acest demers și a cunoaște adevărul că omul creștin este plin de bucurie pentru că se întâlnește cu Hristos Domnul și că dorește să vestească, prin prezența sa în inima cetății, despre taina acestei bucurii, cu nădejdea că ea va cuprinde tot mai multe inimi.

Parohia argeșeană Micești din protopopiatul Mioveni și-a sărbătorit astăzi hramul închinat praznicului Intrării Domnului în Ierusalim. Încă de la primele ore ale dimineții, credincioșii acestei comunități au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Priceasna este deopotrivă rugăciune și cântare în cuvinte simple, amintind de cântecul doinit la șezătorile satului, dar evocând aceleași înțelesuri profunde ale credinței ortodoxe mărturisite în această tindă a raiului.

Sectorul Invatamant prin Biroul de Cateheza si Activitati cu Tineretul, al Arhiepiscopiei Argesului si Muscelului a organizat o procesiune in sambata Floriilor, in cartierul pitestean Gavana.

În seara zilei de 26 aprilie, curtea bisericii parohiei Micești din Protoieria Mioveni, a devenit neîncăpătoare pentru credincioșii care au venit să asiste la Concertul de Florii: „Crucea, calea spre înviere”.

După cum se ştie din veacul veacurilor, atunci când doreşti să distrugi autoritatea unei instituţii sau a unui om, îi pui la îndoială lucrarea pe care o face. Mai mult, îi găseşti argumente de a duce la desfiinţarea temeiurilor sacre sau legal – administrative. Aceasta se face deseori din invidie şi răutate. Şi se face cu multă osârdie mai ales atunci când, cel care o face, are un scop anume sau doreşte să mute atenţia pe alte planuri, pentru a nu se vădi pe sine. Vorba din bătrâni: Să mutăm la alţii musca de pe căciula noastră!

După învierea lui Lazăr din mormânt, vestea s-a răspândit ca fulgerul, după cum era şi normal. Nu se mai auzise până atunci ca cineva să învieze din mormânt un om mort de patru zile! Faima lui Iisus creştea! Cei grupaţi în partide separate: fariseii, saducheii, irodianii, acum mai mulţi ca oricând, au hotărât ca Iisus să moară: „Deci, din ziua aceea s-au hotărât ca să-L ucidă!” (Ioan 11, 53).

Cu răbdare, încă un popas cu Blaise Pascal: „Sufletul nostru este aruncat în corp, unde găsește număr, timp, dimensiuni. El raționează asupra lor, numește această natură necesitate și nu poate să creadă altfel...

Blaise Pascal, savantul pios din secolul al XVII-lea, continuă întru gândirea sa: „Liniștea eternă a acestor spații nemărginite mă sperie. Să nu căutăm deci o siguranță și o certitudine. Rațiunea noastră este întotdeauna înșelată de inconstanța aparențelor.

Cât de bine și folositor este să mai cunoaștem și alte gânduri ale filosofului Blaise Pascal: „Cunoașterea lui Dumnezeu, fără aceea a mizeriei tale, face mândria. Cunoașterea mizeriei, fără cunoașterea lui Dumnezeu, face disperarea. Cunoașterea lui Iisus Hristos face o medie, fiindcă găsim în el și pe Dumnezeu și mizeria noastră.