news        mail   location

 
 

Cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea pictorului piteștean Costin Petrescu, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului  a organizat un simpozion cu scopul  de a scoate în evidență activitatea deosebită a acestuia.



 

Evenimentul s-a desfășurat  ieri după amiază, cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic, în incinta Bibliotecii Județene ,, Dinicu Golescu” din municipiul Pitești, în prezența consilierilor eparhiali, a specialiștilor în Istoria Artei, a preoților și iubitorilor de cultură de la parohiile piteștene.

Manifestarea culturală a debutat cu vernisarea unei expoziții de obiecte și documente personale ale celebrului pictor român, împreună cu portrete și schițe realizate de acesta, toate puse la dispoziție prin amabilitatea nepotului artistului, domnul Dan Costin PETRESCU.

În cadrul evenimentului a fost evocată personalitatea pictorului argeșean, fiind subliniate diferite aspecte esențiale ale creației sale.

Cu această ocazie cei prezenți au vizionat  filmul documentar ”Marea Frescă a Ateneului Român”, realizat de Simona Iordache în cadrul televiziunii  Trinitas TV.

Costin Petrescu se năştea pe 10 mai 1872, la Piteşti, într-o familie de pictori de biserică. Este cunoscut mai ales ca autor al „Marii Fresce a Neamului”  de la Ateneul Român.

În calitate de professor la Școala de Belle Arte din București, a lucrat aproximativ cinci ani la această pictură, iar la inaugurare, aceasta era cea mai mare operă de artă efectuată până atunci în România.        

Pictorul Costin Petrescu a pictat si interiorul Catedralei Încoronării din Alba Iulia si tot el a conceput și mantia regală pe care Regele Ferdinand a purtat-o la 15 octombrie 1922, cu ocazia încoronării de la Alba Iulia.

Peste decenii de acumulare artistică și de zbucium istoric, mesajul autorului Costin Petrescu rămâne valabil și astăzi: poporul este chemat să întărească Marea Moștenire a României prin puternică pregătire culturală.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar