news        mail   location

 
 

Departamentul de Teologie din cadrul Facultății de Teologie, Litere, Istorie și Arte a Universității din Pitești  a organizat vernisajul expoziției „Miniaturi de manuscris”, aflat la a doua ediție. 



 

Expoziția organizată  la Muzeul Viticulturii și Pomiculturi Golești  a reușit să adune 92 de lucrări ale studenților de la Artă Sacră și masteranzilor de la programul de studii Restaurarea Icoanei, a picturii murale și de șevalet, aflați sub coordonarea lect.univ.dr.Elena-Teodora Necula.  Cu această ocazie o parte din studenți au prezentat un scurt program de colinde.

Se știe că până la apariția tiparului, mai întâi în China, pe la sfârșitul secolului al IX-lea, apoi în Europa, către mijlocul veacului al XV-lea, principalele mijloace de înregistrare, conservare și vehiculare - în timp și spațiu - a gândirii umane au fost manuscrisele.

Încă de la apariția lor, cărțile caligrafiate pe foi de pergament sau de hârtie, fie religioase, fie laice, au fost frecvent împodobite cu diverse elemente decorative

Întrucât realizarea unor asemenea cărți manuscrise era o întreprindere migăloasă, îndelungată și costisitoare, fiecare exemplar, în parte, constituind un unicat, durata lor de utilizare trebuia să fie cât mai mare. Pentru a rezista eroziunii timpului și altor factori deterioranți, ele erau legate în scoarțe de lemn, îmbrăcate în catifea, în piele sau în plăci de metale prețioase, decorate la rândul lor - prin ștanțare, gravare, cizelare sau ciocănire - cu diferite motive ornamentale, geometrice și vegetale, cu scene religioase și figuri de sfinți, cu scurte inscripții liturgice sau votive, cu încrustații de emailuri și pietre scumpe. Lucrate astfel, aceste ferecături dobândeau ele însele atributele unor autentice opere de artă.

Cele mai vechi manuscrise de proveniență românească, ajunse până în zilele noastre, datează, după unii cercetători, din secolul al XI-lea, iar după alții din secolul al XIII-lea și au fost scrise în limbile greacă și slavonă, cea din urmă fiind limba oficială a cancelariilor feudale și a cultului creștin ortodox din Țările Române, Bulgaria, Rusia și Serbia,

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar