news        mail   location

 
 

Spre finalul cărții Sănătatea Creierului – pe înțelesul tuturor, minunatul om de știință medicală, Alexandru Ciurea, ne arată cu extremă seriozitate volumul imens al cercetărilor sale, al prezentării în scris a comunicatelor științifice, publicate în țară și în străinătate, ajungând cunoscut în lumea științifică de specialitate din lumea întreagă, ceea ce a dus la alegerea sa prin vot, la Congresul din Maroc (Marrakesh) ca Vicepreședinte al Societății Mondiale de Neurochirurgie (W.F.N.S.).

 

Spune chiar Domnia Sa: „Un român a fost votat! Nu poți fi votat dacă nu se cunoaște despre tine și despre activitatea ta de dinainte, nu poți fi votat dacă nu e toată lumea de acord cu tine, după ce se citește Curriculum-Vitae.

Sunt bucuros că savantul român nu este cuprins de invidie (invidia medicorum pessima) și recunoaște cu bucurie că: „după mine urmează încă un român, profesorul Ioan Ștefan Florian (n. 1961) de la Cluj, pe aceeași poziție. Deci, iată, lucrurile încep să se deschidă. Începând de aici, am avut o avalanșă de invitații, de congrese, în diferite locuri ale lumii. Am ajuns de 5-6 ori în Japonia, de vreo 5-6 ori în China. În America de Sud, am fost mai rar, dar am ajuns și acolo, nu în calitate de turist, ci doar în calitate de profesor de neurochirurgie, cu multe dificultăți. Ca să ajungi la nivelul de a fi invitat, trebuie să fii cunoscut...Ca să fii cunoscut, nu poți fi altfel în meseria noastră decât dacă publici. Ai publicat, te vede lumea, te cunoaște. Vii și la Congres? DA! Efortul intelectual materializat în toate aceste cărți, congrese, conferințe este foarte mare. Însă, trebuie făcut și niciodată nu avem voie să dăm un pas înapoi, acest lucru te ține în continuă activitate, conectat la ce contează...neuroștiințele! Partea benefică este că te obligă continuu să citești, să te pui la punct.”

Iată, o muncă de zeci de ani, încununată de spor științific și de toate onorurile posibile, ca drept urmare a genialității savantului Alexandru Ciurea, cel care a pășit pragul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, acordându-i-se distincția Sfântul Neagoe Vodă Basarab, drept semn de supremă prețuire!

Calinic Argeșeanul

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar