news        mail   location

 
 

Mă uitam la diploma emisă de Salvamont România, unde se spune că sunt membru de onoare și Părintele Spiritual al Salvamont România, cu Legitimația nr. 1!



 

Așa da, cu numărul 1, dar cu grijă pentru turiștii care, în plin sezon, se află pe Transfăgărașanul Carpaților, unde Calinic Argeșeanul este Arhiepiscop! Este necesar să fim cu mare grijă atât pentru creștinii locali, cât și pentru toți care trec, dus-întors, unii dintre ei fiind și din diferite țări ale Europei și alte locuri de pe mapamond.

Personal, am văzut cum un urs fioros, flămând, urmărea să atace doi bicicliști care, parcă, nici nu sesizau primejdia.

Să nu se glumească cu ursul și nici cu alte jivine de pe traseu. Un străin s-a oprit în dreptul unui urs uriaș, dându-i să mănânce, ca să-l poată fotografia. Gest total inadecvat și periculos. Am fost de față când un urs a atacat un fotograf, care poza cu blitz. Licăririle de lumină au deranjat ursul. Am urmărit cu mare atenție, ca să atrag atenția cu toată gravitatea și responsabilitatea: abțineți-vă! Admirați-l de la distanță! Nu părăsiți mașina, că au o viteză mare de deplasare.

Spun aceste lucruri că, din păcate, este o mare imprudență să te arăți curajos în fața ursului și să nu realizezi primejdia reală.

Am văzut un urs uriaș! De o frumusețe unică! Darul lui Dumnezeu făcut ca să se bucure oamenii, dar cu prudență să nu fie prinși și făcuți ferfeniță. Pe la noi, în comuna Corbeni, umblă din casă în casă, parcă sunt colindătorii de Crăciun! Tăbărăsc în gospodării și fac stricăciuni. Mai grav este faptul că o ursoaică cu trei pui „bat talpa prin localități”, ca la ea în bârlog.

Mă întreb și eu: oare Ministerul de resort nu găsește o soluție pentru a pune ordine și în plimbările astea „ursărești”? Oare, Direcțiile Silvice nu au un Statut al urșilor și al altor jivine, ca să se asigure deplasarea turiștilor și a gospodarilor, în plină siguranță?

Neglijarea acestui aspect periculos, prin care turiștii pot fi atacați de urși, chiar nu preocupă pe nimeni? Am văzut pe drumul Transfăgărășanului, aceeași urși, care au locație precisă și ies la drum când le este foame.

Ursul nu are educație! Dacă-i este foame, te atacă! Să nu așteptăm tragedii pe drumurile împânzizte cu animale sălbatice! Fac rugăciuni, ca dihăniile sălbatice să nu atace pe argeșeni și musceleni, dar nici pe altcineva.

Ajută rugăciunea, dacă nu ieși în calea urșilor.

Nu căutați moartea cu lumânarea!

Calinic Argeșeanul

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar