Astăzi s-au împlinit 11 ani de la proclamarea locală a canonizării Sf. Voievod Neagoe Basarab făcută la Curtea de Argeș în 26 septembrie 2009 de Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericiii Ortodoxe Române și 11 ani de la ridicarea Episcopiei Argeșului și Muscelului la treapta de Arhiepiscopie și a ierarhului locului la treapta de Arhiepiscop.
Materialul cercetat şi tălmăcit de specialişti asupra vieţii lui Neagoe Vodă Basarab, de la începutul vieţuirii sale în această frumuseţe a lumii văzute şi până la trecerea în Ţara de peste veac, este imens şi te transpune într-o lume plină de frumuseţi şi vrednicii, dar şi încercări, uneori, peste puterile omului de a fi învinse, dacă nu are „ajutorul de sus, de la Părintele Luminilor!”
In Biserica Ortodoxă Română este cinstit astăzi Sfântul Voievod Neagoe Basarab.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic a fost oficiată în Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Curtea de Argeș, slujba Vecerniei unită cu Litia și Acatistul Sfântului Neagoe Vodă Basarab, ocrotitorul și ctitorul sfântului locaș de rugăciune, de către părintele arhimandrit Caliopie Ichim, Starețul Mănăstirii Argeșului, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi.
„Sofonie” şi nu Sofronie, cum mai spunem din viteza rostirii, înseamnă, în traducere „scutul Domnului” sau „Domnul ocroteşte”.
În aceasta luna, în ziua a douazeci si cincea, pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Eufrosina, fiica lui Pafnutie Egipteanul.
„Avacum” vine din transcrierea grecească a cuvântului din limba ebraică „Habacuc”, care în traducere înseamnă „îmbrăţişare”.
În aceasta luna, în ziua a douazeci si patra, pomenirea Sfintei Marii Mucenite si întocmai cu Apostolii Tecla.
Acțiune de salvare noaptea trecută, pentru recuperarea a patru tineri care au coborât din Vârful Moldoveanu prin Muntele Roșu și au rămas blocați pe stâncile din Buduru Mic al Văii Rele! Echipa de prim răspuns din Nucșoara, a plecat la ora 23.45 la intervenție și a reușit să-i coboare în jurul orei 6.00 dimineața!
Etimologic, „Naum”, după fericitul Ieronim, înseamnă „mângâiere”, numire destinată celui care avea să mângâie poporul Israel şi mai ales pe locuitorii din cetatea Ninive.
În aceasta luna, în ziua a douazeci si treia, pomenirea zamislirii Sfântului slavitului înaintemergatorului si Botezatorului prooroc Ioan.
Pentru a fi aducătoare de roade duhovniceşti, bine plăcute lui Dumnezeu, faptele milosteniei trebuie să izvorască dintr-o iubire sinceră. Întotdeauna Creatorul priveşte la inima omului atunci când acesta săvârşeşte faptele milosteniei.
Asezamantul "Sfintii Imparati Constantin si Elena" din cadrul Protoieriei Pitesti, a desfasurat actiunea "Ghiozdanul meu" prin care au fost impartite daruri ce au continut ghiozdane echipate cu rechizite scolare specifice anilor de studiu, hainute noi, produse igienico-sanitare, precum si daruri de dulciuri și iconite.
Dumnezeu se ascunde în sărăcie: săracul întinde mâna și Dumnezeu primește, pentru că datoria celui ce primește este să împartă și altora din cele ce a primit.
A devenit deja un obicei ca la început de an școlar, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Social – Filantropic și de Misiune, să desfășoare proiectul,, Ghiozdanul meu” prin care copii proveniți din familii defavorizate să primească ghiozdane și rechizite școlare.
Pagina 367 din 388