news        mail   location

 
 

În gândirea Domnului Dumnezeu, noi, luați independent, în planul dumnezeieștii creații, suntem considerați „coroana de aur” al întregului mister, pe care noi avem posibilitatea să-l admirăm, purtând cu noi, o viață întreagă, tainele cu care ne-a înzestrat Domnul Dumnezeu.

 

Ceea ce trebuie să știm noi, mai ales, este grija de a cunoaște Creierul uman, care este o structură specială din sistemul nervos. Când auzim o nouă denumire – encefal - înțelegem creierul care tronează în interiorul unei cutii osoase, care protejează creierul uman, mai ales că este așezat în partea de sus, terminală, a trupului omenesc.

În general vorbind, volumul cerebral este cu aproximație de 1.300 de centimetri cubi, iar greutatea cerebrală, între 1.350-1.500 de grame, iar, minune mare, numărul celulelor, numite neuroni, se află în numă de 10 la puterea a unsprezecea, ceea ce ar însemna 85-100 miliarde de neuroni. Este o minune ce se poartă pe picioare o viață întreagă și nu doar așa ca podoabă fiziologică, ci mai ales taina lucrării creierului. Celulele acestea sunt așezate în șase straturi și se leagă între ele, în activitatea cerebrală, apoi comenzile se trimit în întreg organismul prin legătura ce se numește sinapsă. Când rostim IQ-ul, adică puterea inteligenței, trebuie să știm că nu este legat de greutatea creierului și nici de volum, ci de marele număr de legături active.

Datele științifice, în domeniul fiziologiei, ne arată că sunt o sută de trilioane de căi neurale, activitate cerebrală copleșitoare din care pierdem un neuron pe secundă.

Dacă ne-am întreba care este procentul din creierul uman cu care putem funcționa, savantul medic Alexandru Vlad Ciurea, după studiile de o viață în domeniul neurofiziologiei, arată că, zilnic, în activitățile noastre folosim 10-15% din capacitatea cerebrală.

Recomandăm, cu toată ocupația zilnică, să se facă rost de cartea celebră, scrisă de savantul Alexandru Vlad Ciurea: Sănătatea Creierului, pe înțelesul tuturor, apărută în anul 2022.

Citind și luând aminte vom reuși să avem un creier sănătos!

Calinic Argeșeanul

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar