Când ne-a cuprins damblaua băutului și ne pornim spre casa de unde am plecat și soția a pregătit un ciomag vârtos după ușă, bietul om merge cu privirea în jos și se uită pe unde să calce: „Ochii lor nu mai au vreme să privească la cer, să contemple frumusețea lui și să cerceteze ordinea care este în natură, pentru ca din armonia naturii să înțeleagă pe Creator!

Dimpotrivă, îndată ce se crapă de ziuă, împodobesc sălile de ospețe cu felurite covoare și cu fețe de mese înflorate; arată deosebită grijă și râvnă în pregătirea paharelor; rânduiesc vase, ca să țină vinul rece, clondire și sticle, ca la banchete și ospețe publice. Au oameni însărcinați cu aranjarea ospățului, paharnici șefi și oameni care servesc la masă. S-a născocit ordine în această dezordine și rânduială într-un lucru lipsit de orice rânduială, pentru că, după cum autoritatea demnitarilor crește dacă sunt însoțiți de suite, tot așa și cu beția: se pun în slujba ei, ca și unei împărătese, atâția slujitori ca să-i ascundă rușinea prin grija mare pe care i-o arată. În afară de acestea, coroane, flori, miruri, parfumuri și nenumărate petreceri le iau acestor oameni pierduți și mai mult timp. Apoi, după ce băutul se prelungește, au loc întreceri, dispute, lupte, silindu-se fiecare să întreacă pe celălalt în beție. Arbitrul lor este diavolul, iar premiul victoriei, păcatul. Cel care toarnă în el mai mult vin, acela învinge pe ceilalți. Cu adevărat „slava lor stă în rușinea lor” (Filipeni 3, 19). Se iau la întrecere unii cu alții, dar se pedepsesc pe ei înșiși. Ce cuvinte ar putea zugrăvi nerușinarea celor petrecute? Toate sunt pline de nesocotință, toate sunt pline de dezordine: învinșii sunt beți, învingătorii beți, iar slugile râd. Mâna nu mai slujește, gura nu mai primește mâncarea, stomacul plesnește și răul nu se potolește. Nenorocitul trup, pierzându-și puterea sa firească, curge din toate părțile, că nu mai poate suferi silnicia care i se face din pricina prea multului vin.”

Sfântul Vasile cel Mare ne arată în cuvinte simple și suple marea petrecere a capadocienilor! Eu aș spune a capadocienilor plecați în lume, duși de Traian, Împăratul Imperiului Roman.

Era greu de păstorit acest neam de păstori și agricultori.

Poate că într-o zi se va adeveri, cum s-au adeverit scrierile patristice cu nărăviții de mai târziu din Descriptio Moldaviae, de celebrul Dimitrie Cantemir.

Calinic Argeșeanul