„Două lucruri umplu mintea mea de o veșnic înnoită și sporită admirație și venerație, cu cât mai adeseori și străduitor se îndreaptă reflexiunea asupra lor: Cerul înstelatdeasupra mea și legea morală în mine.
Aceste două lucruri, nu am nevoie să le caut și să le bănuiesc numai, ca și cum ar fi învăluite în întuneric sau s-ar afla într-o regiune transcendentă în afară de orizontul meu; eu le văd înaintea mea și le leg nemijlocit de conștiința existenței mele. Primul lucru începe de la locul ce-l ocup în lumea exterioară a simțurilor și lărgește legătura în care stau înspre spațiul imens ce cuprinde lumi și sisteme de sisteme și, pe deasupra, înspre timpuri nemărginite ale mișcării lor periodice, ale începutului și duratei lor.
Al doilea începe de la Eul meu invizibil, de la personalitatea mea și mă înfățișează într-o lume care are adevărată nemărginire, dar în care poate pătrunde numai intelectul și de care (prin aceasta însă și totodată de toate acele lumi vizibile) eu mă recunosc legat într-o conexiune, nu ca acolo, numai contingentă, ci universală și necesară. Întâia priveliște, aceea a unei mulțimi nenumărate de lumi, nimicește așa zicând importanța mea ca creatură animală, care trebuie să redea materia din care fu creată însăși planeta (unui simplu punct în Univers) după ce o scurtă vreme (nu se știe cum) ea a fost înzestrată cu viață.
A doua priveliște înaltă, dimpotrivă, nesfârșit valoarea mea ca inteligență, prin personalitatea mea, în care legea morală îmi dezvăluie o viață independentă de animalitate și chiar de toată lumea simțurilor, cel puțin cât se poate cunoaște de scopul statornicit existenței mele prin această lege, scop care nu se oprește la condițiunile și hotarele acestei vieți, ci care se întinde spre infinit!”
Trebuie să recunoaștem, că celebrul filosof Immanuel Kant, care în gândire și scrisul său filosofic este mereu pe „kant”, este ancorat solid în logica gândirii sale, străbătută de roua credinței și văzduhul mistic!
Calinic Argeșeanul
