news        mail   location

 
 

În câteva perioade ale anului bisericesc sunt anumite restricții, cum ar fi posturile rânduite de Biserica Domnului Iisus Hristos, rânduieli așezate în calendarul pe care fiecare dintre îl avem ca îndrumător, la îndemâna noastră.

 

Biserica Ortodoxă are cele mai multe zile din an, cu anumite restricții, cu recomandarea pentru postire.

Dacă facem un calcul sumar, într-un an calendaristic de 365 de zile, avem 52 de săptămâni x 2 zile de post pe săptămână, ar fi 104 zile întregi. Dacă unii mai postesc și luni pentru sănătatea animalelor de tot felul, atunci ar mai fi 52 de zile de post. Și uite așa, se adună 156 de zile. Se mai adaugă zilele postitoare din cele patru Posturi (Postul Mare, Postul Crăciunului, Postul Sfinților Apostoli și al Adormirii Maicii Domnului), adunându-se cu aproximație un număr de 222 de zile de post. Mai rămân 143 de zile „de dulce”, adică, bieții români postesc 2/3 din zilele anului, mult peste jumătate de an.

Putem spune, cu o oarecare îngăduință, că Ortodoxia mondială și cea românească este cu posturile cele mai multe și unele dintre ele drastice, iar românii și româncele nu glumesc când este vorba de postire, acesta fiind un adevărat cult!

Așadar, cei mai mari postitori din lume sunt românii!

De aceea, la atâta restricție și pe lungă durată se mai ivesc și năzdrăvani, care-și îngăduie să se adape cu „beutură” peste limitele admise.

Unii cronicari, din vremi bătrâne, au scris cu mult umor, cum un moldovean a făcut concurs la câte pahare rezistă, neștiind noi acum cât de mari erau paharele. Au tot băut pe puntea care era peste Milcov (unde-i apă puțină) și tot „cinstindu-se” moldoveanul cu munteanul, până la urmă au căzut de pe punte în Milcov, „ca să se sece dintr-o sorbire”, vorba cântecului!

Este riscant să se facă astfel de concursuri. Sfântul Vasile cel Mare recomandă: „Postul să tămăduiască beția! Psalmii și slujbele să tămăduiască, mai ales, cântecele rușinoase. Lacrima să fie leacul râsului! În loc de dans să se încovoaie genunchiul! În loc să bată din palme, să se lovească pieptul! În locul podoabei hainelor, modestia! Dar peste toate, milostenia să te răscumpere de păcat (Daniel 4, 24). Fă-ți prieteni ai rugăciunii tale pe mulți din oropsiții soartei și va fi alungat de la tine orice gând de desfrânare.”

Băutura multă, dă curaj mult, iar bieții bețivi își pierd ușor cumpătul și săvârșesc tot felul de supărări și păcate!

Calinic Argeșeanul

Cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, în perioada 7-9 mai, racla cu moaștele Sfântului Nectarie Taumaturgul de la Așezământul Sfinții Împărați din Pitești, a ajuns la parohia Fundeni din Protoieria Câmpulung Muscel.
În a treia zi a praznicului Învierii Domnului Iisus Hristos, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la mănăstirea Ionești. Acest sfânt lăcaș de rugăciune se află în sudul județului Argeș, în satul Redea din comuna argeșeană Buzoiești.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, în perioada 7-9 mai, Racla cu Moaștele Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, de la Așezământul Sfântul Nectarie din Pitești (Ceair, zona "bazar ruși") ajunge la Parohia Fundeni din Câmpulung Muscel.
În a doua zi a praznicului Învierii Domnului, mănăstirea argeșeană Negru Vodă din municipiul Câmpulung Muscel a trăit momente de mare încărcătură spirituală. Credincioșii musceleni au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic. Ierarhul Argeșean a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În prima zi a praznicului Învierii Domnului, la orele amiezii, după tradiția liturgică ortodoxă a fost săvârșită Vecernia specială pentru a doua zi de Paști, numită în popor „a doua Înviere”, în cadrul căreia a fost rostit pasajul evanghelic de la Ioan 20, 19-25 în mai multe limbi.
Cu mulți ani în urmă am citit despre Viața lui Blaise Pascal, alcătuită de Nina Facon, carte care impresionează și pentru că este vorba de un savant sfânt, dar și pentru faptul că autoarea era o admiratoare sinceră, care era atinsă de aripa de foc a Duhului Sfânt.
Hotărât lucru, răstignirea lui Iisus Hristos avea să schimbe radical, pe moment, viața Sfinților Apostoli, precum și a celor 70 de ucenici pe care i-a trimis în misiune, tot doi câte doi.
Dreptslăvitori creștini și creștine, Imnul plin de bucurie duhovnicească: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din mormânturi viață dăruindu-le”[1] este cântarea pe care cu inimile pline de nestrămutată bucurie și sfântă emoție o cântăm, începând din noaptea Învierii Domnului Iisus Hristos, noi, creștinii iubitori de Dumnezeu, de adevăruri și tradiții nemuritoare, și până la Praznicul Înălțării Domnului Hristos la ceruri.
În istoria omenirii au fost zile care au rămas în memoria neamurilor. Dar dintre toate, pe lângă acelea a Buneivestiri, prăznuită în 25 martie, a Naşterii la 25 decembrie şi Învierea lui Iisus, zile de mare bucurie, Vinerea Mare este cea mai tragică zi din câte a zidit Dumnezeu pe pământ.
Din zi în zi, evenimentele luau noi întorsături. De la Intrarea în Ierusalim şi până în ziua de joi, Iisus Hristos a învăţat în templu şi în casa retrasă din Betania mai ales. Acum, ucenicii au auzit din gura lui Iisus cele mai puternice cuvinte despre Împărăţia lui Dumnezeu, despre moartea Sa, despre Învierea din mormânt, despre întâlnirea în Galilea, despre plecarea la Tatăl Său Ceresc unde va pregăti loc pentru fiecare!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar