news        mail   location

 
 

În  a doua Duminică din Postul Paștelui,  credincioșii argeșeni au participat cu bucurie la Sfânta Liturghie oficiată în noua Catedrală Arhiepiscopală construită în municipiul Curtea de Argeș. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.



 

Cu această ocazie, Ierarhul Argeșean a vorbit credincioșilor despre despre datoria pe care o avem de a cerceta pe cei aflați în suferință.

Noua catedrală din municipiul Curtea de Argeș cu hramurile Sfânta Muceniță Filoteia și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, are rol de necropolă regală şi arhiepiscopală fiind rezultatul parteneriatului încheiat în data de 10 mai 2009 între Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului şi Casa Regală a României.

În prezent sunt executate lucrări de pictură  în tehnica frescco, motiv pentru care au fost montate schele de lemn în interior pe aproape toată suprafața bisericii.

Cu binecuvântarea și atenta purtare de grijă a Părintelui Ahiepiscop Calinic Argeșeanul, un grup de tineri din mai multe localități din țară, studenți la Arhitectură, au vizitat Mănăstirea Argeșului, coordonați fiind de domnul arhitect Bogdan Teodor.
În ziua de 28.06.2024, s-a desfășurat în cadrul Protoieriei Topoloveni, o nouă etapă a proiectului "Campionii Bucuriei Sociale", în care parohiile din Cercul nr. III pastoral: Furduiești, Rătești, Tigveni I Vale, Mavrodolu II și Ciupa, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
În cadrul Sectorului de Învățământ și Activități cu Tineretul - Biroul de catehizare al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, la Catedrala Sfin ții Apostoli Petru și Pavel din Mioveni s-a desfășurat Ora de cateheză.
Când sufletele sunt rănite de patimi grele, când ghearele osândirii de aproapele ne fură toată bucuria de a sta împreună cu cei dragi, când pizma, invidia și altele asemenea acestora ne rod sufletul precum caria roade dintele, Dumnezeu ne întinde mereu funia milosteniei ca să ne ridicăm din nou de la neomenie la omenie, de la tristețe la bucurie, ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur.
Faptele milosteniei nu se apreciază numai după mulțimea materială, ci mai ales după dispoziția unei inimi miloase care vede în sărăcia aproapelui propria sa lipsă.
Când Înţeleptul Solomon a scris că: „Nimic nu este nou sub soare”, trebuie să înţelegem că lumea din care facem parte şi noi a fost, este şi va fi mereu aceeaşi, în toate timpurile. Doar gradul de civilizaţie şi de cultură poate fi diferit.
Când îndemnam pe un confrate, mai demult să-şi pună dantura că nu se mai înţelege nimic din ceea ce spune, mi-a zis hotărât:
De atâtea ori se adevereşte, din Biblie, că lucrarea întru ştiinţă este o muncă grea şi intelectual „penibilă” ca să fiu pe aproape de ceea ce spunea Ion Ionescu de la Brad.
Milostenia tămăduieşte partea cea iute a sufletului, postul veştejeşte pofta, iar rugăciunea curăţeşte mintea şi o găteşte către vederea celor ce sunt. Pentru că Domnul ne-a dat nouă poruncile potrivit cu puterile sufletului, ne învață Sfântul Maxim Mărturisitorul.
Amintindu-ne de înţelepciunea noastră românească, bună şi robustă, presărată cu proverbe, atunci când cineva gâfâie de prea multă îndopare, auzim din partea celor din jurul nostru: Foloseşte lingura mică! Sau, mai pe scurt, se repetă: lingura mică, lingura mică!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar