Vom avea acum prilejul de a citi despre un personaj genial, în persoana lui Giambattista Vico, născut la Napoli – Italia, în anul 1668, ca fiu al lui Antonio, un modest librar și al Candidei Masullo, o femeie analfabetă, cu desăvârșire. G. Vico s-a pregătit în științe juridice, după care a mers la Cilento, în Vatolia, ca și preceptor pentru disciplinele juridice ale fiilor marchizului Domenico Rocca.
Această osteneală cărturărească a fost de ajutor, fiind mai departe de locurile unde se intersectau idei raționaliste și mecaniciste, iar când s-a întors la Napoli se afla „ca un străin în casa lui proprie”. Revenit la Napoli s-a înscris la un concurs pentru ocuparea catedrei de Drept la Universitatea Napoli, unde nu a izbutit să reușească. Va fi numit profesor de Retorică, un fel de maitre de conference, cu o leafă foarte modestă și așa a rămas toată viața sa, căsătorindu-se cu o femeie tot așa de analfabetă ca și mama sa, având o droaie de copii.
Cele mai însemnate opere care au rezistat timpului sunt: De nostris principio et fine uno, din anul 1720; De constatia juris prudentiae, din 1721; Autobiografia, din anul 1728 și La scienza nuova, lucrarea sa preferată, tipărită cu cheltuiala proprie a autorului, fiind nevoit să-și vândă unicul briliant pe care îl moștenise, publicată pentru prima oară în 1744, de care se ține seamă și astăzi. În anul 1744, Vico se stinge din viață, la 76 de ani, trăind într-o sărăcie cinstită și în afecțiunea copiilor și a câtorva prieteni de familie!
Giambattista Vico s-a preocupat de problemele juridice și metodologice, fiind un spirit înclinat spre adâncă meditație, înțelegând, prin cercetare, problemele de Drept și Metodologie prin prisma cu totul metafizică...Însă, ceea ce l-a preocupat cu deosebire, pricinuindu-i neliniști și multe frământări, a fost problema raportului dintre libertatea omului și atotputernicia lui Dumnezeu!
Prin cercetare atentă, a crezut că a găsit soluția la Fericitul Augustin, care-l învăța să evite excesele de orgoliu a lui Pelagin, cel ce asuma omului deplina și absoluta libertate, folosind teoria predestinației a lui Calvin, predestinație însemnând acțiunea de a predestina și rezultatul ei, concepție (filosofică sau teologică), potrivit căreia divinitatea (Dumnezeu) hotărăște dinainte destinul fiecărui om (Dicționar enciclopedie).
Soluția aflată admite voința eficace a omului, străbătută și ocrotită de grația lui Dumnezeu...Vico nu este pentru paradox! El este un suflet în care veghează statornic sensul armoniei și al măsurii. Așa cum s-ar impune în toate timpurile și mai ales astăzi, când în lume lipsește armonia globală și măsura înțeleaptă!
Calinic Argeșeanul
