news        mail   location

 
 

După cum stabilesc exegeţii, epistola a doua a Sfântului Pavel a fost scrisă în cea de a doua captivitate a Marelui Apostol.  Ucenicul iubit, Timotei, a fost lăsat în Efes pentru a conduce Biserica din acest spaţiu.

Citim în Istoria Bisericească a lui Eusebiu de Cezareea, că vrednicul Timotei a fost primul episcop al marii Biserici a Efesului. El va muri martiric sub persecuţia Împăratului Domiţian.

A doua Epistolă către Timotei este scrisă la Roma şi trimisă în Efes, unde ucenicul prea iubit al lui Pavel a fost lăsat să conducă Biserica din marea metropolă. Se spune că această scrisoare a fost alcătuită înaintea morţii lui Pavel, fiind considerată de către exegeţi (specialiştii în studiul Noului Testament) drept testamentul său duhovnicesc.

Această epistolă, ca şi prima, a fost scrisă în perioada anilor 63-67. Adresarea este plină de afecţiune: „Pavel, apostol al lui Iisus Hristos, prin voia lui Dumnezeu după făgăduinţa vieţii care este-n Hristos Iisus, lui Timotei, iubitul fiu, Har, milă, pace de la Dumnezeu – Tatăl şi de la Hristos Iisus, Domnul nostru! Când zi şi noapte neîncetat te pomenesc în rugăciunile mele, Îi mulţumesc lui Dumnezeu pe care din strămoşi Îl slujesc în conştiinţa curată. Aducându-mi aminte de lacrimile tale, eu doresc să te văd ca să mă umplu de bucurie. Plin sunt şi de amintirea neprefăcutei credinţe care este-n tine, aceea care mai întâi s-a sălăşluit în bunica ta, Loida, şi-n maica ta, Eunichi, şi despre care sunt încredinţat că este şi-n tine.”[1]

Aşa scrie Sfântul Pavel lui Timotei, primul episcop din Efes, considerat „adevărat fiu în credinţă.”[2] El ştia din pruncie bătrânele Scripturi: „Tu însă rămâi în cele ce-ai învăţat şi de care eşti încredinţat, deoarece ştii de la cine le-ai învăţat şi fiindcă din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, cele ce pot să te înţelepţească spre mântuire prin credinţa cea întru Hristos Iisus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre dare de învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre deprinderea cea întru dreptate, pentru ca omul să fie desăvârşit, bine pregătit pentru tot lucrul bun.”[3]

Să citim cu bucurie superba epistolă!

Calinic Argeșeanul

[1] II Timotei 1, 3-5

[2] II Timotei 1, 2

[3] II Timotei 3, 14-17

Milostenia reprezintă jertfelnicia inimii. Dând celor săraci, inima noastră devine o adevărată jertfă adusă lui Dumnezeu. Cel care dă celui lipsit, nu face altceva decât să restituie bunuri la izvorul milei, care este Dumnezeu.
Milostenia sau îndurarea creştină izvorăşte din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele şi ia forma ajutorării materiale şi morale a semenilor aflaţi în nevoie. Mântuitorul, modelul desăvârşit al milosteniei, ne-a înştiinţat că la Judecata de apoi faptele îndurării trupeşti şi sufleteşti sunt acelea care ne vor deschide porţile fericirii veşnice.
„Basarab Fest”, festivalul dedicat întemeietorilor Țării Românești, s-a desfășurat în județul Argeș în perioada 27-29 septembrie. În prima zi a acestui eveniment a avut loc premierea Concursului Național de Poezie „Toată vremea-și are vreme”, dar și un concurs dedicat artelor vizuale. Manifestările în cadrul acestui festival medieval au continuat în zilele de sâmbătă și duminică, cu momente care au pus în lumină vrednicia unui neam condus de bărbați demni cu frică de Dumnezeu.
În Duminica a XIX-a după Rusalii, mulți credincioși din municipiul Curtea de Argeș și-au îndreptat pașii către Noua Catedrală Arhiepiscopală ce poartă hramurile Sf. Mc. Filoteea și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.
Cu ocazia prăznuirii Sfântului Voievod Neagoe Basarab, în perioada 27-29 septembrie 2024, pe plaiurile argeșene se organizează „Basarab Fest” - primul festival dedicat întemeietorilor Țării Românești. Acest eveniment se desfășoară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului.
Reamintim că filosoful Edmund Husserl s-a născut în anul când se uneau Principatele Române, 1859, în orașul Moravia, pe atunci parte din imperiul austriac. A studiat matematica și astronomia. După ce și-a luat doctoratul în matematică, a decis să se ocupe de filosofie.
După cum se știe, Ahad Ha`Am este pseudonimul filosofului evreu de origine ucraineană Asher Ginzborg, un faimos gânditor sionist care a promovat o renaștere spirituală în rândul evreilor. În 1890, susținea într-un eseu relativ satiric că, deși venerăm înțelepciunea, încrederea în sine contează mai mult.
Nu știu, desigur, cum au scris alții, cu anumite metehne fizice, uneori insuportabile. Personal, am scris după fiecare operație: de rinichi, de inimă, de coloană, și în cele de față (începând cu iunie 2024) cu o fractură izbitoare la genunchiul stâng, prin spulberarea rotulei, zdrobită în cele patru puncte cardinale.
Spre marea durere a filosofului Nietzsche, în timpul vieții lui nu s-a putut bucura ca scrisul său să ajungă la publicul larg și chiar el a trebuit să plătească pentru publicarea părții finale a cărții: Așa grăit-a Zarathustra (1883-1885), din fonduri personale.
Când mă gândesc la Sfântul Antim Ivireanul, alesul cărturar şi scriitor în slovele de aur ale cuvântului românesc, mintea mă duce la anul 1650, când Dumnezeu a binecuvântat naşterea pruncului, de neam georgian, care va deveni cel mai luminat mitropolit al Ţării Româneşti până în secolul al XVIII-lea.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar