S-au auzit mereu, în istoria lumii, oftaturi din rărunchi, spun cărțile vechi. Mari greutăți, mari lipsuri, mari dureri, mari deznădejdi, și toate la un loc au scos vaiuri din inimi.

Toți, oarecum, avem nevoie de o desprindere de ceea ce ne tulbură și ne apasă fără milă, aproape în fiecare moment al vieții. Astfel fiind, fiecare așteptăm să se întâmple un miracol, o schimbare, o altă stare a lucrurilor în mersul nostru prin hățișurile acestei lumi.

De aceea, la astfel de gânduri și stări, de cele mai multe ori stăm în cumpănă și nu știm care ar fi drumul cel mai potrivit pentru a nu ne poticni în mersul de zi cu zi.

Să nu credem că ucenicii lui Iisus nu vorbeau între ei despre Iisus și rostul venirii sale aici pe pământ, mai ales după ce au văzut, cu ochii lor, atâtea minuni săvârșite asupra naturii și a oamenilor.

Ei erau puși la încercări grele. Erau în cea mai înaltă școală din istoria omenirii. Între Iisus și ucenicii Săi erau mereu convorbiri de inimă. Iată una dintre ele: „Și venind Iisus în părțile Cezareii lui Filip, îi întreba pe ucenicii Săi, zicând: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? Iar ei au răspuns: Unii, Ioan Botezătorul, alții Ilie, alții Ieremia sau unul dintre proroci. Și le-a zis: Dar voi cine ziceți că sunt Eu? Răspunzând Simon Petru a zis: Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu” (Matei 16, 13-16).

Iisus Domnul îi arată lui Petru că cele spuse de el sunt inspirate de Dumnezeu. Acum le dă puterea de a lega și dezlega în cer și pe pământ. Peste puțin timp, însă, Iisus le spune că El trebuie să meargă la Ierusalim și să pătimească multe de la bătrâni și de la arhierei și de la cărturari și să fie ucis, și a treia zi să învieze. Și Petru luându-L la o parte, a început să-L dojenească, zicându-I: „Fie-Ți milă de Tine, să nu Ți se întâmple Ție acestea. Iar El, întorcându-se, a zis lui Petru: Mergi înapoia mea, satano! Sminteală îmi ești; că nu cugeți cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor!” (Matei 16, 21-23).

Era greu de ucenicit la școala lui Iisus Hristos!

Bietul Simon Petru a încasat o amară lecție. De la bucuria că Dumnezeu l-a inspirat, spunând că Iisus este Fiul lui Dumnezeu Celui viu, la dojană aspră că-I este sminteală lui Iisus în drumul pe care-l avea de făcut pentru mântuirea lumii, timpul a fost foarte scurt, doar de câteva clipe. Era cumplit să primești dușuri fierbinți și reci imediat.

Dar această stare, această terapie de șoc, i-am spune mai pe limbajul medical, prindea bine pentru mai târziu, după cum vom vedea.

Convorbirea lui Iisus cu ucenicii Săi căpăta intensitate crescândă mai ales atunci când le-a spus-o hotărât: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Că cine va voi să-și scape sufletul îl va pierde; iar cine își va pierde sufletul pentru Mine îl va afla. Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câștiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Căci Fiul Omului va să vină între slava Tatălului Său, cu îngerii Săi; și atunci va plăti fiecăruia după faptele sale!” (Matei 16, 24-27).

Greu de înțeles acest program ceresc desfășurat în fața ucenicilor uimiți de cuvântul lui Iisus! În sufletul ucenicilor s-a așezat o mare bucurie dar și nedumeriri, ca să nu spun chiar mari îngrijorări. Zile și nopți s-au gândit și se vorbeau între ei, cum ar fi toate acestea.

Când Iisus le-a spus că va să vină întru slava Tatălui Său, nedumerirea a crescut și mai mult. Cei care se arătau mai vehemenți întru tălmăciri au fost Petru, Iacob și Ioan. De aceea, Iisus, pentru a curma orice fel de neînțelegeri „după șase zile a luat cu sine pe Petru, pe Iacov și pe Ioan, fratele lui, și i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Și s-a schimbat la față înaintea lor, și a strălucit fața Lui ca soarele, și veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Și iată, Moise și Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El. Și, răspunzând Petru, a zis lui Iisus: „Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voiești, voi face aici trei colibe: Ție una, și lui Moise una și lui Ilie una. Vorbind El încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, și iată glas din noi zicând: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultați-L”! (Matei 17, 15).

Ucenicii lui Iisus au rămas cotropiți de uimire, rămânând întru nemișcare. Nu mai văzuseră așa ceva niciodată. Fiind ucenicii în stare de extaz „Iisus S-a apropiat de ei și, atingându-i, le-a zis: Sculați-vă și nu vă temeți! Și, ridicându-și ochii, n-au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur. Și pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: „Nimănui să nu spuneți ceea ce ați văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morți!” (Matei 17, 7-9).

Acum au înțeles pe deplin ucenicii divinului Învățător, și mai ales, Petru, Iacob și Ioan, ce au însemnat cuvintele lui Iisus: slava Tatălui Său! Acum au avut dovada clară că Iisus este Fiul lui Dumnezeu Celui viu, care le-a arătat pe înțelesul lor care este planul lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii.

Să nu uităm nici noi, că îndemnul lui Iisus, de ziua schimbării Lui la Față, este de a ne scula și de a nu ne teme, adică de a ne trezi din somnul păcatelor și a altor stricăciuni și a nu ne teme de a îndrăzni la lumina lui Hristos, care a venit în lume să lumineze tuturor!

Iisus Domnul, azi și în veci de veci, ne cere ca să ne schimbăm, pe dinlăuntru și pe dinafară. Să luăm chipul de lumină și să îmbiem pe cei din jurul nostru la acest ospăț ceresc.

Doamne, Iisuse, de ziua Schimbării Tale la Față, ajută-ne să ne schimbăm și noi întru lumina Ta și ajută-ne să se schimbe la Față și România, binecuvântată de Tine cu atâtea daruri!

Calinic Argeșeanul