news        mail   location

 
 

Sfânta Scriptură este rodul Duhului Sfânt, crescut din pomul Tradiţiei. O bună parte dintre învăţăturile lui Iisus Hristos au fost scrise de autorii inspiraţi de Duhul Sfânt, alcătuindu-se astfel Sfânta Scriptură.

Între Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie este o strânsă legătură. Învăţăturile Sfintei Scripturi precum şi învăţăturile Sfintei Tradiţii alcătuiesc comoara dumnezeiască şi omenească ce stă la temelia Bisericii lui Hristos.

Tâlcuirea adevărată a Sfintei Scripturi se întregeşte de Sfânta Tradiţie prin Sfinţii Părinţi şi Scriitorii Bisericeşti. Despre Tradiţie sau Predanie aminteşte Sfântul Apostol Pavel: „Aşadar, fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră.”[1] Textul acesta este tâlcuit de Sfântul Ioan Gură de Aur astfel: „De aici este limpede că Apostolul nu le-a dat toate în scris” ci multe pe cale nescrisă. Şi cele scrise şi cele nescrise sunt deopotrivă vrednice de credinţă, încât socotim Tradiţia Bisericii vrednică de crezare. Este Tradiţia, nu cerceta mai mult”.

Sfânta Tradiţie aparţine Bisericii întregi. Sfântul Irineu ne învaţă: „Duhul este chezăşia nestricăciunii, întărirea credinţei noastre, scara de înălţare la Dumnezeu. Unde este Biserica, acolo este şi Duhul lui Dumnezeu. Unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo este şi Biserica şi plinătatea harului. Iar Duhul este Adevărul”.

Ereticii nefiind în Tradiţie Apostolică şi Bisericească, nu pot fi nici în Biserica Apostolică a lui Hristos Iisus. A fi în Biserica dreptmăritoare a lui Hristos este bucurie binecuvântată. A fi statornici în Biserica lui Iisus Hristos presupune maturitate în credinţă şi nobleţe în comportament.

Calinic Argeșeanul

 

[1] II Tesaloniceni 2, 15

Cu ocazia prăznuirii Sfântului Voievod Neagoe Basarab, în perioada 27-29 septembrie 2024, pe plaiurile argeșene se organizează „Basarab Fest” - primul festival dedicat întemeietorilor Țării Românești. Acest eveniment se desfășoară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului.
Începutul lunii Octombrie-Brumărel, în fiecare an, vestește și începerea Noului An Universitar, așteptat cu mult entuziasm, emoție și bucurie, deopotrivă de studenții și cadrele didactice din toată Țara.
În ziua de 23.09.2024, s-a desfășurat în cadrul Protoieriei Topoloveni, o nouă etapă a proiectului "Campionii Bucuriei Sociale", în care parohiile din Cercul nr. III pastoral: Leordeni, Nicolae Crețulescu, Ciulnița Eustatiade, Budișteni, Glâmbocata I și Glâmbocata II, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, delegația Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului din cadrul Sectorului Învățământ și Activități cu Tineretul-Biroul de Cateheză formată din Părintele Consilier Dan-Florin Obrocea-coordonator delegație, Părinte George Ghinescu -Inspector de Religie al ISJ Argeș și Părintele Vasile-Cornel Ilina, Coordonator Birou Cateheză și Activități cu Tineretul din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș au participat la lucrările Congresului național catehetic „Hristos împărtășit copiilor”, desfășurat în perioada 23-25 septembrie 2024 la Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” de la Mănăstirea Caraiman.
În ziua de 27.09.2024, s-a desfășurat în cadrul Protoieriei Mioveni, o nouă etapă a proiectului "Campionii Bucuriei Sociale", în care parohiile din Cercul nr. IV pastoral: Colibași, Mioveni II Nord, Mioveni I Sud, Vieroși-Colibași, Ciumești, Mărăcineni I, Mărăcineni II, Coasta Uzinei, Sfinții Trei Ierarhi, Sfinții Martiri Brâncoveni și Racovița, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Nu știu, desigur, cum au scris alții, cu anumite metehne fizice, uneori insuportabile. Personal, am scris după fiecare operație: de rinichi, de inimă, de coloană, și în cele de față (începând cu iunie 2024) cu o fractură izbitoare la genunchiul stâng, prin spulberarea rotulei, zdrobită în cele patru puncte cardinale.
Spre marea durere a filosofului Nietzsche, în timpul vieții lui nu s-a putut bucura ca scrisul său să ajungă la publicul larg și chiar el a trebuit să plătească pentru publicarea părții finale a cărții: Așa grăit-a Zarathustra (1883-1885), din fonduri personale.
Când mă gândesc la Sfântul Antim Ivireanul, alesul cărturar şi scriitor în slovele de aur ale cuvântului românesc, mintea mă duce la anul 1650, când Dumnezeu a binecuvântat naşterea pruncului, de neam georgian, care va deveni cel mai luminat mitropolit al Ţării Româneşti până în secolul al XVIII-lea.
Materialul cercetat şi tălmăcit de specialişti asupra vieţii lui Neagoe Vodă Basarab, de la începutul vieţuirii sale în această frumuseţe a lumii văzute şi până la trecerea în Ţara de peste veac, este imens şi te transpune într-o lume plină de frumuseţi şi vrednicii, dar şi încercări, uneori, peste puterile omului de a fi învinse, dacă nu are „ajutorul de sus, de la Părintele Luminilor!”
Să sperăm, cum s-ar zice, că ne-am dispensat de ideea „lumii reale”, vechea distincție dintre „lumea reală” și „lumea aparentă”, începe să se destrame. În eseul: Cum a ajuns în sfârșit „lumea adevărată” o fabulă, Nietzsche ne explică următoarele: „Lumea adevărată am lichidat-o: Ce lume mai rămâne? Cea aparentă, poate?...Dar nu! Odată cu lumea adevărată am lichidat-o și pe cea aparentă”.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar