Când părintele Ciprian Vuțan, mi-a dat de veste că Directorul Ion Popescu a plecat la Domnul Dumnezeu, instantaneu, mi-a venit în minte unul din sfaturile Sfântului Neagoe Vodă Basarab, către Fiul Său Teodosie.

Rar, destul de rar mi s-a întâmplat în viață, ca, în anumite momente deosebite, să fac astfel de asocieri în timp și la cotă maximă.

De câte ori aud că a murit cineva, desigur, cred ce spune Iisus, și îmi aduc aminte de ce știau latinii de demult: Non omnis moriar, adică, nu mor de tot!  Iisus Hristos a spus că nu murim, nicicum! Noi avem viață veșnică, chiar deși murim, dacă credem în El și-L pregustăm, adică ne Cuminecăm, sau ne Împărtășim cu Trupul și Sângele Lui, luăm Viață din viața Lui!

Oricum, fiecare plecare a noastră, din frumusețea acestei lumi văzute, este o rupere din existența continuă.

Așadar, de câte ori am prilejul să aud că cineva a plecat dintre noi, caut să-l asociez cu un text care l-ar fi definit în viața lui. Așa  m-am gândit, cu evlavie la textul Sfântului Neagoe, care s-ar potrivi și sufletului nobil al lui Ion Popescu, argeșeanul nostru care a brăzdat cu grijă și responsabilitate în viața acestui spațiu binecuvântat de Dumnezeu.

Ceea ce am remarcat, pe cât mi-a fost cu putință, cu deosebire la această făptură binecuvântată, a fost tăcerea!

Iată ce spune Sfântul Neagoe Basarab: ,,Mai întâi de toate este tăcerea!” Soția și familia lui Ion Popescu, știu cel mai bine cum se comporta acest om deosebit. Nu știu lucruri dinlăuntru, le știu pe cele din afară, și pe acelea inexact. Așa l-am cunoscut eu. Așa m-a impresionat de mult!

Sfântul Neagoe continuă urcușul pe o scară a virtuților: ,,Iar tăcerea face umilință și plângerea; iar plângerea face frica; iar frica face smerenia.” De câte ori am avut prilejul să convorbim, am putut să-i atribui în buchet aceste stări pe care le avea și dorea să le strunească, să nu se vădească: tăcerea, umilința, plângerea pe dinlăuntru, frica de multe, smerenia.

Nu se arăta vesel cu deosebire, ci doar subțiri nuanțe de ușor zâmbet imperceptibil și dorea să rămână capturat de acea smerenie, căruia îmi face bucuria să zic, umilință. Dar Sfântul Neagoe zice: ,,Smerenia face socoteala celor ce vor să fie, iar această socoteală face dragostea. Și dragostea face sufletele să vorbească cu îngerii!”

Acest urcuș duhovnicesc, pot spune fără să mă poticnesc, că l-a avut Popescu Ion în viața lui harnică și iubitoare de Dumnezeu.

Când făcea ,,socoteala” donațiilor pentru Catedrala de la Mioveni, adunând de pe Statele de Plată ale muncitorilor de la Uzina Dacia, darul de suflet al miovenilor, iubitori de Dumnezeu - cărora și pe această cale le mulțumim! – acest om al lui Dumnezeu se bucura în inima lui tăcută și smerită.

Am avut prilejul să mă bucur de bunătatea exemplară a acestui copil al lui Dumnezeu. Când au scos la vânzare câteva sedii de bancă, din Curtea de Argeș și Costești, am dorit ca Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului să se doteze cu două sedii pentru protoierii, deși sediile erau aproape vândute, l-am rugat să întoarcă din drum formalitățile, ceea ce a și făcut, lucru anevoios, pe care eu nu l-aș fi făcut nici într-un caz. Mai mult decât atât, cine cere, nu piere, dar nici obraz nu mai are așa cum bine ne definesc proverbele românești. Mai mult, la ruga Noastră a intervenit la Viena pentru a mai scădea din prețul deja stabilit, pentru vânzare-cumpărare, și s-a primit aprobare, cu reduceri peste așteptările noastre.

Nu m-am așteptat la atâta bunăvoință din partea unui om. Iar Ion Popescu, pentru noi a fost și a rămas un superman!

N-a dorit niciodată să primească mulțumiri pentru orice osteneală a sa. Nici să ne vedem la față, probabil, de teamă că iar voi cere ceva, și fiind așa de delicat, iar nu mă poate refuza!!!

N-am putut să descifrez acest om, indescifrabil.

Ion Popescu a fost și va rămâne, pentru mine, cel mai discret om din câți  am cunoscut și cu trecere în fața lui Dumnezeu. Ion Popescu a ieșit la cosit, să ajute familia și de pe pajiștea bucureșteană, a fost chemat, fără zăcere, în frumusețea lumii nevăzute. De la nimeni, nici măcar un pahar cu apă! Discret a trăit! Discret a făcut fapte mari! Discret a plecat dintre noi!

A învățat bine lecția vieții: Dragostea face sufletele să vorbească cu îngerii.

Ion Popescu a priceput: ,,că nu este departe de Dumnezeu!”

Calinic Argeșeanul