În viaţa noastră de fiecare zi întâlnim tot felul de făpturi debusolate. Din capul locului, omul trebuie să ştie că este o fiinţă binecuvântată de Dumnezeu şi că este zidită cu destinaţie precisă.
Că este aşa, avem mărturie biblică. Acolo se spune că nici un păr din capul nostru nu cade fără ştirea lui Dumnezeu. Aceasta ne aminteşte mereu că suntem în ipostaza Descoperirii dumnezeieşti, a purtării Sale de grijă.
Aşadar, Descoperirea sau Revelaţia dumnezeiască este comoara de adevăruri pe care Dumnezeu, din iubire de oameni, o oferă la nesfârşit făpturii zidite de mâna Sa şi împodobită cu suflare de viaţă şi suflet viu, dorul de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi voia Lui, de a-L cinsti după vrednicie şi a împlini voia Lui, care duce la mântuire.
Această dragoste a lui Dumnezeu, care este iubire,[1] ocean de iubire, cum spun Sfinţii Părinţi, se revarsă peste toţi oamenii de pe faţa întregului pământ, fără graniţe convenţionale, pentru că toţi avem nevoie de bucuria mântuirii, adică, a întâlnirii cu Părintele Luminilor.
Când oamenii erau mai cuminţi, curaţi şi nefăţarnici, primeau direct de la Dumnezeu semne limpezi şi cu bun înţeles, pentru a merge pe drumul cel drept, care duce la mântuire. În clipa în care ne-am abătut de la calea cea dreaptă şi netrebnici ne-am făcut, atunci puterea de a primi descoperiri dumnezeieşti a slăbit şi întunecare multă a cuprins fiinţa noastră.
De aceea, Dumnezeu şi-a ales anumiţi oameni, care au fost întăriţi să comunice cu poporul zidit de El. Aşa au fost chemaţi la lucrare sfântă, Moise, drepţii şi proorocii, care au primit şi au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în sânul poporului.
În cele din urmă şi pentru totdeauna, în chip deplin, descoperirea sau revelaţia dumnezeiască a fost adusă oamenilor prin Însuşi Fiul lui Dumnezeu Întrupat, Domnul nostru Iisus Hristos, „Lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul ce vine în lume.”[2]
Aşa a răspândit în lume Mântuitorul Hristos Descoperirea dumnezeiască; prin Sfinţii Săi Apostoli şi Ucenici, în Biserica întemeiată de El şi intrată în istorie la Pogorârea Duhului Sfânt sau Cincizecime. Acesta este drumul drept, fără ocolişuri şi primejdii.
Toţi cei care se dau „profeţi”, „mântuitori” şi „iluminaţi ai omenirii” sunt nişte ignoranţi şi înşelători, precum înşelaţi au fost şi ei de diavolul mândriei şi al prostiei omeneşti.
Să ne salvăm de la grava ignoranţă în cele sfinte şi să punem mâna pe carte!
Calinic Argeșeanul
[1] I Ioan 4, 8
[2] Ioan 1, 9
