news        mail   location

 
 

În Duminica a III-a din Postul Paștelui, credincioșii din cartierul Zăvoi al orașului Ștefănești,  au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul. Ierarhul a răspuns invitației de a oficia Sfânta Liturghie în acest locaș de cult care în ziua de 11 aprilie urmează să-și sărbătorească hramul închinat Sf. Ierarh Calinic de la Cernica.



 

Cu această ocazie, Chiriarhul Eparhiei a vorbit celor prezenți despre importanța însemnării cu semnul Sfintei Cruci, dar și despre asumarea acesteia în fiecare zi.

Noua biserică din orașul Ștefănești a fost ridicată între anii 2003-2012,  pe un teren donat de familia Biruta Ionel. Lucrările s-au desfășurat sub directa supraveghere a părintelui paroh Biolan Cristian Constantin, ajutat de preotul Zinculescu Ioan Relu.

Pictura în tehnica fresco a fost realizată între anii 2009-2011 de pictorul Preot Cârstina Gheorghe din Parohia Dragoslavele. Catapeteasma bisericii a fost realizată în localitatea Cracăul Negru,  fiind donată de Valeria Haller Hirsch.

La toate lucrările de zidărie și pictură au contribuit membrii Consiliului Parohial și credincioșii din parohie. Un ajutor important a venit din parohiile vecine și de la credincioșii din municipiul Pitești.

O contribuție deosebită a venit din partea primăriei orașului Ștefănești care a oferit parohiei materiale de construcții.

Conţinutul didactic al excursiilor este mult mai flexibil şi mai variat decât al lecţiilor desfăşurate în sala de clasă, elevii participând cu multă bucurie şi optimism la aceste acţiuni, lărgindu-şi în acest fel orizontul de cunoştinţe prin contactul direct cu realitatea.
Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului a organizat o activitate catehetică pentru copiii de la Grădinița cu Program Prelungit Micul Prinț din cartierul Pitești.
Jertfelnicia dragostei frăţeşti exprimată în faptele milosteniei sporesc, ne spune Sfântul Apostol Pavel, bucuria în chiar miezul încercărilor: „Că în multa lor încercare de necaz, prisosul bucuriei lor şi sărăcia lor cea adâncă au sporit în bogăţia dărniciei lor“ (II Cor. 8, 2).
Oul este simbol al creației și învierii, iar culoarea roșie semnifică Sângele Domnului nostru Iisus Hristos cel curs de pe Cruce pentru noi și pentru a noastră mântuire.
Bine este omului a da din destul celor lipsiți din ostenelile sale, din cele ce dă Domnul, fără să aleagă cui să dea, sau cui să nu dea. Că slujba aceasta preadreaptă se împlinește pentru că este slăvită la Dumnezeu. Dumnezeu a randuit milostenia nu doar pentru pentru a fi hraniti cei flamanzi si imbracati cei goi ci mai ales pentru a folosi celor care dau din putinul lor.
În istoria omenirii au fost zile care au rămas în memoria neamurilor. Dar dintre toate, pe lângă acelea a Buneivestiri, prăznuită în 25 martie, a Naşterii la 25 decembrie şi Învierea lui Iisus, zile de mare bucurie, Vinerea Mare este cea mai tragică zi din câte a zidit Dumnezeu pe pământ.
Din zi în zi, evenimentele luau noi întorsături. De la Intrarea în Ierusalim şi până în ziua de joi, Iisus Hristos a învăţat în templu şi în casa retrasă din Betania mai ales. Acum, ucenicii au auzit din gura lui Iisus cele mai puternice cuvinte despre Împărăţia lui Dumnezeu, despre moartea Sa, despre Învierea din mormânt, despre întâlnirea în Galilea, despre plecarea la Tatăl Său Ceresc unde va pregăti loc pentru fiecare!
După cum ni se arată în Triod, cartea de căpătâi pentru slujbele care se desfășoară în Postul Mare, astăzi, în sfânta și marea Miercuri, din Săptămâna Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos, dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care cu iubire mare a uns cu mir pe Domnul, cu puțin înainte de mântuitoarea pătimire.
După cum se ştie din veacul veacurilor, atunci când doreşti să distrugi autoritatea unei instituţii sau a unui om, îi pui la îndoială lucrarea pe care o face. Mai mult, îi găseşti argumente de a duce la desfiinţarea temeiurilor sacre sau legal – administrative. Aceasta se face deseori din invidie şi răutate. Şi se face cu multă osârdie mai ales atunci când, cel care o face, are un scop anume sau doreşte să mute atenţia pe alte planuri, pentru a nu se vădi pe sine. Vorba din bătrâni: Să mutăm la alţii musca de pe căciula noastră!
După învierea lui Lazăr din mormânt, vestea s-a răspândit ca fulgerul, după cum era şi normal. Nu se mai auzise până atunci ca cineva să învieze din mormânt un om mort de patru zile! Faima lui Iisus creştea! Cei grupaţi în partide separate: fariseii, saducheii, irodianii, acum mai mulţi ca oricând, au hotărât ca Iisus să moară: „Deci, din ziua aceea s-au hotărât ca să-L ucidă!” (Ioan 11, 53).

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar