news        mail   location

 
 

Credincioșii parohiei argeșene Căpățâneni din comuna Arefu au sărbătorit astăzi unul din hramurile bisericii închinat Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Evenimentul a fost unul deosebit pentru întreaga comunitate datorită prezenței Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, care a săvârșit cu această ocazie slujba de târnosire a bisericii satului, trecută  în ultimii ani printr-un amplu proces de restaurare.



 

Chiriarhul Eparhiei a oficiat după acest moment, Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. La final, Ierarhul Argeșean a săvârșit și o slujbă de pomenire pentru toți ctitorii și binefăcătorii bisericii trecuți la Domnul.

În cuvântul rostit, Înaltpreasfinția Sa a dorit să evidențieze credința și dragostea înaintașilor pentru Dumnezeu care rămâne vie prin impunătoarea biserică construită la umbra munților Făgăraș, într-o localitate care are legătură cu începuturile Țării Românești. Pentru a face legătura cu voievodul Basarab I, Ierarhul a oferit astăzi bisericii și hramul Sfintei Cuvioase Teofana Basarab, fiica lui Basarab I Întemeietorul, domn al Țării Românești.

Construită între anii 1883-1894, sub coordonarea preotului Măcinic Florescu, cu sprijinul a 80 de familii care formau atunci obștea  satului Căpățâneni, sfântul locaș a avut de suferit în timp datorită climei nefavorabile specifice zonei submontane. Astfel, biserica fost reparată în anii 1930 (atunci când a fost refăcută și pictura), 1950 și 1952. Alte lucrări importante desfășurate în cadrul Parohiei Căpățâneni de către membrii Consiliului Parohial, enoriași și preoți, precum: construirea casei parohiale, în vremea preotului Balotă Emilian, anul 1995; repictarea interioară a bisericii, dotarea cu mobilier, refacerea pardoselii, montarea sistemului de încălzire centralizată termoficată, construirea praznicarului și efectuarea de tencuieli exterioare, au fost realizate în perioada anilor 2006-2009, în vremea preotului paroh Străuț Nicolae Bogdan și a preotului coslujitor Floroiu Nicolae.   

Din anul 2021, cu sprijinul credincioșilor și al Primăriei Comunei Arefu, părintele paroh Străuț Florin a reușit să aducă biserica la frumusețea de odinioară. Între lucrările executate amintim:

-realizare tencuieli și vopsire fațade exterioare, și turnare alei din beton;

-eradicare igrasie, decapare și refacerea zonelor picturale afectate în interiorul bisericii;

-montare jgheaburi și burlane acoperiș;

-înfrumusețare și dotare biserică cu obiecte de cult; 

Pentru efortul depus de întreaga comunitate, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a dorit să recompenseze asztăzi pe toți binefăcătorii care au contribuit financiar la toate lucrările de restaurare desfășurate.

Ierarhul le-a oferit acestora medalii și diplome de vrednicie, precum și o carte care cuprinde informații despre Sf. Cuvioasă Teofana Basarab.

De asemenea, Chiriarhul a oferit domnului Stoican Gheorghe, primarul comunei Arefu, medalia creștin ortodoxă ,,Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou de la Muscel” pentru sprijinul financiar pe care primăria locală l-a oferit parohiei Căpățâneni.

La final, toți credincioșii au participat la o agapă frățească care a fost organizată în praznicarul construit în curtea bisericii.

Parohia argeșeană Micești din protopopiatul Mioveni și-a sărbătorit astăzi hramul închinat praznicului Intrării Domnului în Ierusalim. Încă de la primele ore ale dimineții, credincioșii acestei comunități au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.
Priceasna este deopotrivă rugăciune și cântare în cuvinte simple, amintind de cântecul doinit la șezătorile satului, dar evocând aceleași înțelesuri profunde ale credinței ortodoxe mărturisite în această tindă a raiului.
Sectorul Invatamant prin Biroul de Cateheza si Activitati cu Tineretul, al Arhiepiscopiei Argesului si Muscelului a organizat o procesiune in sambata Floriilor, in cartierul pitestean Gavana.
În seara zilei de 26 aprilie, curtea bisericii parohiei Micești din Protoieria Mioveni, a devenit neîncăpătoare pentru credincioșii care au venit să asiste la Concertul de Florii: „Crucea, calea spre înviere”.
Ieri seară, cu binecuvântarea și în prezența Părintelui Arhiepiscop Calinic, s-a desfășurat în municipiul Câmpulung Muscel, a treia ediție a Festivalului Național de Muzică Religioasă și Pricesne „Doamne, Iisuse Hristoase”. Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Câmpulung Muscel și Casa de Cultură „Tudor Mușatescu”, în parteneriat cu Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului și s-a desfășurat în sala de festivități a complexului Ceramus.
După învierea lui Lazăr din mormânt, vestea s-a răspândit ca fulgerul, după cum era şi normal. Nu se mai auzise până atunci ca cineva să învieze din mormânt un om mort de patru zile! Faima lui Iisus creştea! Cei grupaţi în partide separate: fariseii, saducheii, irodianii, acum mai mulţi ca oricând, au hotărât ca Iisus să moară: „Deci, din ziua aceea s-au hotărât ca să-L ucidă!” (Ioan 11, 53).
Cu răbdare, încă un popas cu Blaise Pascal: „Sufletul nostru este aruncat în corp, unde găsește număr, timp, dimensiuni. El raționează asupra lor, numește această natură necesitate și nu poate să creadă altfel...
Blaise Pascal, savantul pios din secolul al XVII-lea, continuă întru gândirea sa: „Liniștea eternă a acestor spații nemărginite mă sperie. Să nu căutăm deci o siguranță și o certitudine. Rațiunea noastră este întotdeauna înșelată de inconstanța aparențelor.
Cât de bine și folositor este să mai cunoaștem și alte gânduri ale filosofului Blaise Pascal: „Cunoașterea lui Dumnezeu, fără aceea a mizeriei tale, face mândria. Cunoașterea mizeriei, fără cunoașterea lui Dumnezeu, face disperarea. Cunoașterea lui Iisus Hristos face o medie, fiindcă găsim în el și pe Dumnezeu și mizeria noastră.
Filosoful și omul de știință Blaise Pascal a spus și în scris: „Iată unde ne duc cunoștințele noastre despre natură. Dacă nu sunt adevărate, atunci nu există adevăr pentru om și dacă sunt adevărate, omul găsește în ele un obiect de umilire; este silit să se înjosească într-un fel sau altul.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar