news        mail   location

 
 

În Duminica a XVIII-a după Rusalii, monahiile și pelerinii de la mănăstirea argeșeană Văleni, au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.



 

Cu această ocazie, Ierarhul Argeșean a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură legat de pericopa evanghelică citită în această duminică. Acesta a vorbit despre importanţa atât de mare pe care o are peştele în textul Evangheliei, fapt ce a contribuit cu siguranţă la adoptarea acestui simbol de către creştini. Adresându-Se unor pescari, Mântuitorul recurgea fireşte la nişte imagini care le erau familiare şi pe înţeles; chemându-i la apostolat, El îi numea „pescari de oameni” (Matei 4, 19; Marcu 1, 17). Chiriarhul a evidențiat faptul că folosirea peștelui ca simbol era cel mai potrivit semn secret pentru creștini, deoarece le permitea să se recunoască între ei fără a se expune în vremurile de prigoană. Numele grecesc al peştelui (IHTIS) era pentru primii creştini un acrostih hristologic: Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul (Iisus Hristos ιχ — IH; Fiul lui Dumnezeu θέος — teos = Dumnezeu şi υἱός — iios = fiu; numele de Mântuitor σωτήρ, ὁ — sotir). Aceasta sintagmă este, într-un fel, rezumatul doctrinei creştine şi este prima mărturisire de credinţă a creștinilor.

Mănăstirea Văleni, așezată în loc pitoresc pe Valea Râului Topolog, atrage în fiecare zi de sărbătoare foarte mulți credincioși care vin să se roage și să admirea frumusețea naturii înconjurătoare. A fost întemeiată în a doua jumătate a sec. XVII, de călugărul Zaharia Grădişteanu.

O etapă nouă începe pentru mânăstirea Văleni în anul 1883. În acest an vechea biserică a schimonahului Zaharia Grădişteanu este dărâmată, iar în locu-i, ceva mai la răsărit, episcopul Ghenadie II al Argeşului (1875-1893), cu ajutorul stareţei Fevronia Petrescu, începe zidirea unei noi bisericii.

Din păcate, locaşului de cult şubrezit de distrugătorul seism din noiembrie 1940, nu i-a fost dat să dureze decât până la 8 aprilie 1941, când turla s-a prăbuşit, antrenând în cădere pereţii naosului şi ai altarului. Reconstruită între anii 1948-1955, prin strădania Episcopului Iosif Gafton, a stareţei Anatolia Manu şi a obştii monahale, biserica a fost împodobită cu pictură nouă şi s-a înzestrat cu cele de trebuinţă. A fost sfinţită în anul 1955 de către Prea Fericitul Părinte Patriarh Iustinian.

Redeschisă oficial în anul 1990, sub oblăduirea, binecuvântarea şi ajutorul Înaltpreasfinţitului Calinic - Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, s-a reluat activitatea prin refacerea obştii şi începerea lucrărilor de renovare a ansamblului.

Pelerinajul este izvor de mângâiere și de încurajare pentru noi, creștinii. Pelerinajul este întâlnirea cu Domnul Hristos, o întâlnire personală, pe care însă o simțim ca fiind vrednică de a fi propovăduită, de a vedea poate și cel care nu s-a înscris în acest demers și a cunoaște adevărul că omul creștin este plin de bucurie pentru că se întâlnește cu Hristos Domnul și că dorește să vestească, prin prezența sa în inima cetății, despre taina acestei bucurii, cu nădejdea că ea va cuprinde tot mai multe inimi.
Parohia argeșeană Micești din protopopiatul Mioveni și-a sărbătorit astăzi hramul închinat praznicului Intrării Domnului în Ierusalim. Încă de la primele ore ale dimineții, credincioșii acestei comunități au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.
Priceasna este deopotrivă rugăciune și cântare în cuvinte simple, amintind de cântecul doinit la șezătorile satului, dar evocând aceleași înțelesuri profunde ale credinței ortodoxe mărturisite în această tindă a raiului.
Sectorul Invatamant prin Biroul de Cateheza si Activitati cu Tineretul, al Arhiepiscopiei Argesului si Muscelului a organizat o procesiune in sambata Floriilor, in cartierul pitestean Gavana.
În seara zilei de 26 aprilie, curtea bisericii parohiei Micești din Protoieria Mioveni, a devenit neîncăpătoare pentru credincioșii care au venit să asiste la Concertul de Florii: „Crucea, calea spre înviere”.
După cum se ştie din veacul veacurilor, atunci când doreşti să distrugi autoritatea unei instituţii sau a unui om, îi pui la îndoială lucrarea pe care o face. Mai mult, îi găseşti argumente de a duce la desfiinţarea temeiurilor sacre sau legal – administrative. Aceasta se face deseori din invidie şi răutate. Şi se face cu multă osârdie mai ales atunci când, cel care o face, are un scop anume sau doreşte să mute atenţia pe alte planuri, pentru a nu se vădi pe sine. Vorba din bătrâni: Să mutăm la alţii musca de pe căciula noastră!
După învierea lui Lazăr din mormânt, vestea s-a răspândit ca fulgerul, după cum era şi normal. Nu se mai auzise până atunci ca cineva să învieze din mormânt un om mort de patru zile! Faima lui Iisus creştea! Cei grupaţi în partide separate: fariseii, saducheii, irodianii, acum mai mulţi ca oricând, au hotărât ca Iisus să moară: „Deci, din ziua aceea s-au hotărât ca să-L ucidă!” (Ioan 11, 53).
Cu răbdare, încă un popas cu Blaise Pascal: „Sufletul nostru este aruncat în corp, unde găsește număr, timp, dimensiuni. El raționează asupra lor, numește această natură necesitate și nu poate să creadă altfel...
Blaise Pascal, savantul pios din secolul al XVII-lea, continuă întru gândirea sa: „Liniștea eternă a acestor spații nemărginite mă sperie. Să nu căutăm deci o siguranță și o certitudine. Rațiunea noastră este întotdeauna înșelată de inconstanța aparențelor.
Cât de bine și folositor este să mai cunoaștem și alte gânduri ale filosofului Blaise Pascal: „Cunoașterea lui Dumnezeu, fără aceea a mizeriei tale, face mândria. Cunoașterea mizeriei, fără cunoașterea lui Dumnezeu, face disperarea. Cunoașterea lui Iisus Hristos face o medie, fiindcă găsim în el și pe Dumnezeu și mizeria noastră.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar