news        mail   location

 
 

Se spune că într-o ţară ca a noastră, frumoasă, bogată şi rotundă ca o pâine proaspătă, Dumnezeu a pus tot felul de daruri, care mai de care mai valoroase. Ce este drept şi hărnicia oamenilor era una care putea fi lăudată.

 

Toate bune şi la locul lor. Dar cu vremea, locuitorii acelei ţări au uitat de dăruitorul Dumnezeu şi au început să-şi cam facă de cap. Se credeau ei buricul pământului.

Din când în când, Dumnezeu le mai trimitea, ba un cutremur, ba nişte potopuri, ba câte o secetă mortală, ba nişte boli mai ascuţite ca acele de acupunctură. Din partea omenească nu prea se vedeau semne. Nu se auzea, nu se vedea, nu se îndrepta.

De aproape douăzeci de ani, a tot plouat, pietrişurile şi mâlurile au umplut şanţurile mai mari şi mai mici, podurile şi podeţele au slăbit, iar unele s-au înfundat. Drumurile mai late şi mai înguste au rămas fără şanţuri bine taluzate şi cu tuburi mari colmatate la curbura de drum, pentru fuga apelor cu debit mai mare sau mai mic.

De o vreme încoace, apele şi-au pierdut măsura, ca şi bietele noastre păcate. Totul a fost cotropit. Şanţurile necurăţate la vreme, podeţele nedesfundate din timpul cu cer senin, tuburile de aducţiune colmatate nu au putut prelua debitele mărite ale revărsărilor de ape.

Şi iată că pe alocurea ne-am trezit cu apele nepoftite prin curţi, beciuri, acareturi, în loc să-şi facă drum pe şanţurile curăţate mereu, podeţele desfundate, canalele decolmatate.

România are sute de mii şi milioane de şanţuri şi şănţuleţe, poduri şi podeţe, tuburi şi tubuleţe ca să nu mai amintesc de canalizările oraşelor cu defecţiuni alarmante.

Toate acestea le-am văzut, se văd şi le vom vedea şi mai bine când prăpădul se poate repeta. N-avem scăpare stând cu mâinile în sân! Fiecare, vrea – nu vrea, trebuie să pună mâna pe sapă, cazma, hârleţ şi alte unelte şi la treabă. Sunt lucrări de fiecare zi şi să ne facem ordine în dreptul porţii şi al grădinii. Solidaritate la degajări de şanţuri, podeţe, poduri, rigole!

Îmi aduc aminte de cele ce spunea Goethe mai de mult: „Dacă fiecare şi-ar face curăţenie în faţa casei şi a drumului pe care merge ar fi ordine şi curat pe toate drumurile!”

Aşadar, la lucru!

N-avem scăpare!

Calinic Argeșeanul

Caravana social filantropică,, Ghiozdanul meu”, inițiată la acest început de an școlar în cele șase protopopiate ale Eparhiei Argeșului și Muscelului, a ajuns în cursul zilei de astăzi și în comuna argeșeană Lunca Corbului, aflată în cuprinsul protopopiatului Costești.
Să facem milostenie, precum şi noi am primit-o de la Dumnezeu. Aceasta e recunoştinţa pe care o aşteaptă Dumnezeu de la noi pentru multele binefaceri. Aceasta e jertfa cerută din milostenia Lui. Mila, care vindecă rana, întăreşte pe cei slabi şi învie pe cei morţi, nu are nevoie de jertfe sângeroase, ci de jertfe păstrate pentru viaţă: săraci hrăniţi, neputincioşi întăriţi şi necăjiţi uşuraţi.
Este esențială dezvoltarea unei educații utile pentru viață, atât în plan personal, cât și comunitar, care să cultive libertatea și demnitatea persoanei umane, creată după chipul lui Dumnezeu, iubirea părintească, filială şi fraternă, recunoştinţa și coresponsabilitatea, prietenia și întrajutorarea.
La Praznicul Înalțării Sfintei Cruci, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul -Biroul de Cateheză a organizat o activitate educațional-catehetică ce a îmbinat tradiția cu arta sacră și rugăciunea la Biserica Valea Danului.
Milostenia pune cel mai bine în evidenţă manifestarea creştinului în societate. Este expresia vizibilă a modului cum ne punem în lucrare credinţa noastră, care este moartă, dacă nu o susţinem cu fapte pe măsură.
Ce mai crede Fr. Nietzsche? Că anumite concepte sunt legate între ele: omenirea, moralitatea și Dumnezeu, iar atunci când personajul său Zarathustra spune că Dumnezeu este mort, el nu lansează un simplu atac la adresa Religiei, ci face ceva mult mai îndrăzneț...că nu se referă doar la Dumnezeu despre care vorbesc filosofii sau la care se roagă credincioșii: se referă la suma totală a valorilor noastre superioare.
Două cuvinte despre profetul Zoroastru (cunoscut și ca Zarathustra), care a viețuit pe la anul 628 sau 551, î. Hr., și a întemeiat o Religie bazată pe lupta dintre bine și rău. În cartea lui Nietzsche, Zarathustra afirmă despre el însuși că se află „dincolo de bine și de rău”.
Gândirea lui Nietzsche că omul este ceva ce trebuie depășit, apare în lucrarea sa: Așa grăit-a Zarathustra, probabil, după cum afirmă specialiștii în materie, ar fi cea mai frumoasă carte a sa, care a fost scrisă în trei părți între anii 1883 și 1884, iar a patra parte a fost adăugată în anul 1885.
Cu Friedrich Nietzsche (1844-1900), m-am „întâlnit” în anul 1964 la Cluj, cunoscând pe profesorul universitar George Buș (nu e vorba de vreunul din președinții SUA), care a participat la hirotonia întru preot la Catedrala cea măreață, ctitoria lui Nicolae Iva, episcop celebru.
Savantul cărturar și om de știință, Benedetto Croce, chiar dacă nu a făcut studii academice de filosofie și nici cariera învățământului nu l-a preocupat, deși este un neîntrecut doctrinar și teoretician cu care s-ar mândri cele mai ilustre universități, ne-a lăsat în Estetica sa un capitol: „Filosofia ca știință desăvârșită”.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar