news        mail   location

 
 

Cu mintea mea de „trubadur” prin universul vizibil, mi-au trecut multe gânduri, spre exemplu: mi-am imaginat o inimă zidită din opt miliarde de inimi!

 

Ce inimă uriașă, cât Everestul! Dacă mergem mai departe și punem la un loc toți ochii pământenilor: 16 miliarde de perechi? Ce ochi am avea? Dacă am pune 16 miliarde de mâini, de picioare și chiar urechile, ce dimensiuni și enormități am avea...Dacă am pune toate stomacurile la un loc, ar fi ca un stomac cât Marea Neagră. Dar când este vorba de Intelectul Universal?

Ce poate fi acest Intelect Universal, despre care am citit în lucrarea lui Giordano Bruno: „De la causa principio et uno”, 1584 (Despre cauză, principiu și unitate)?

Iată formularea: „Intelectul  universal este facultatea intimă, cea mai reală și cea mai proprie și este partea cea mai puternică a sufletului lumii. Unul și același intelect umple totul, luminează Universul și călăuzește natura, astfel ca ea să-și producă speciile așa cum trebuie; și El este față de producerea lucrurilor naturale, în același raport în care intelectul nostru este față de producerea ordonată a speciilor raționale...”

„Platonicii îl numesc faur al lumii. Acest faur, spun ei, trece din lumea superioară care este în întregime una, în lumea aceasta sensibilă care se arată ca multiplicitate și în care domnește prin faptul distanței ce există între părți, nu numai prietenia, dar și neînțelegerea.”

Orfeu îl numește ochi al lumii, deoarece El se uită înlăuntru și în afara tuturor lucrurilor naturale, ca toate să se păstreze în măsura sa proprie.

Empodocle îl numește principiu deosebitor.

Plotin îl numește Părinte și Zămislitor...Noi Îl numim artistul intern, deoarece dă formă materiei și o alcătuiește dinlăuntru.

Există trei feluri de Intelect: Cel Divin, care este totul; cel al lumii, care face totul; celelalte particulare, care devin totul.

A defăima Divina Bunătate, a acestei Ființe Unice, a Primului Principiu, înseamnă a nu se înțelege Creația și nici pe Creatorul Atoateziditorul! Este complicată Existența din Grădina căreia facem parte!

Așadar, să ne trezim mai de dimineață pentru a înțelege și admira mai mult!

Calinic Argeșeanul

Programul Deniilor în Săptămâna Sfintelor Pătimiri de la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală:
Pelerinajul este izvor de mângâiere și de încurajare pentru noi, creștinii. Pelerinajul este întâlnirea cu Domnul Hristos, o întâlnire personală, pe care însă o simțim ca fiind vrednică de a fi propovăduită, de a vedea poate și cel care nu s-a înscris în acest demers și a cunoaște adevărul că omul creștin este plin de bucurie pentru că se întâlnește cu Hristos Domnul și că dorește să vestească, prin prezența sa în inima cetății, despre taina acestei bucurii, cu nădejdea că ea va cuprinde tot mai multe inimi.
Parohia argeșeană Micești din protopopiatul Mioveni și-a sărbătorit astăzi hramul închinat praznicului Intrării Domnului în Ierusalim. Încă de la primele ore ale dimineții, credincioșii acestei comunități au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.
Priceasna este deopotrivă rugăciune și cântare în cuvinte simple, amintind de cântecul doinit la șezătorile satului, dar evocând aceleași înțelesuri profunde ale credinței ortodoxe mărturisite în această tindă a raiului.
Sectorul Invatamant prin Biroul de Cateheza si Activitati cu Tineretul, al Arhiepiscopiei Argesului si Muscelului a organizat o procesiune in sambata Floriilor, in cartierul pitestean Gavana.
Din zi în zi, evenimentele luau noi întorsături. De la Intrarea în Ierusalim şi până în ziua de joi, Iisus Hristos a învăţat în templu şi în casa retrasă din Betania mai ales. Acum, ucenicii au auzit din gura lui Iisus cele mai puternice cuvinte despre Împărăţia lui Dumnezeu, despre moartea Sa, despre Învierea din mormânt, despre întâlnirea în Galilea, despre plecarea la Tatăl Său Ceresc unde va pregăti loc pentru fiecare!
După cum ni se arată în Triod, cartea de căpătâi pentru slujbele care se desfășoară în Postul Mare, astăzi, în sfânta și marea Miercuri, din Săptămâna Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos, dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care cu iubire mare a uns cu mir pe Domnul, cu puțin înainte de mântuitoarea pătimire.
După cum se ştie din veacul veacurilor, atunci când doreşti să distrugi autoritatea unei instituţii sau a unui om, îi pui la îndoială lucrarea pe care o face. Mai mult, îi găseşti argumente de a duce la desfiinţarea temeiurilor sacre sau legal – administrative. Aceasta se face deseori din invidie şi răutate. Şi se face cu multă osârdie mai ales atunci când, cel care o face, are un scop anume sau doreşte să mute atenţia pe alte planuri, pentru a nu se vădi pe sine. Vorba din bătrâni: Să mutăm la alţii musca de pe căciula noastră!
După învierea lui Lazăr din mormânt, vestea s-a răspândit ca fulgerul, după cum era şi normal. Nu se mai auzise până atunci ca cineva să învieze din mormânt un om mort de patru zile! Faima lui Iisus creştea! Cei grupaţi în partide separate: fariseii, saducheii, irodianii, acum mai mulţi ca oricând, au hotărât ca Iisus să moară: „Deci, din ziua aceea s-au hotărât ca să-L ucidă!” (Ioan 11, 53).
Cu răbdare, încă un popas cu Blaise Pascal: „Sufletul nostru este aruncat în corp, unde găsește număr, timp, dimensiuni. El raționează asupra lor, numește această natură necesitate și nu poate să creadă altfel...

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar