news        mail   location

 
 

Să ne hărnicim a citi mai departe din opera lui Marc Aureliu, Către mine însumi!

 

„De vreme ce toți avem parte de inteligență, ne este comună tuturor Rațiunea, în virtutea căreia suntem ființe raționale; dacă așa este, atunci avem parte toți și de glasul care ne prescrie ce trebuie și ce nu trebuie să facem; dacă așa este, apoi toți avem și o lege obștească; dacă așa este, apoi toți avem cetățenie laolaltă și conviețuim sub aceeași cârmuire.

Atunci lumea nu este oarecum decât orașul nostru; căci pe care alt Stat al tuturor l-ar putea numi cineva, în care întregul gen uman să aibă aceleași legi? Tocmai de aceea de la Statul acela al tuturor oamenilor ne vine nouă judecata, rațiunea și puterea legislativă, sau de unde dintr-alt loc? Căci precum elementul pământesc din mine s-a desfăcut în anumite părți ale pământului, înainte de a se încorpora în mine, și umezeala dintr-o altă materie, și răsufletul, pe care-l respir, și caldul și principiul de foc, fiecare provin din anumite izvoare proprii, căci din nimic, nu se creează nimic, și iarăși din ceva nu devine nimic, tot astfel și puterea și cugetul, natural că izvorăște de undeva!” (Către mine însumi IV, 4)

„Trebuie să fii totdeauna gata la două atitudini: întâi, să faci numai ceea ce regeasca legiuitoare, care este rațiunea, îți insuflă pentru binele oamenilor, și al doilea, să-ți schimbi părerea ta, anume de îndată ce cineva te determină la pasul acesta, prin faptul că-ți corectează această părere. Această schimbare de părere însă trebuie să pornească totdeauna numai de la convingerea, că ea este justă, sau de folos obștesc sau ceva asemenea, nicidecum însă din motivul, că ne așteptăm de la ea la plăceri sau la glorie” (Către mine însumi IV, 12).

„Mărginește activitatea ta la puține lucruri, zice Democrit, dacă vrei să fii cu sufletul liniștit. Poate că ar fi mai bine să zicem: Fă ceea ce este necesar și ceea ce poruncește rațiunea unei ființe menite din natură pentru viața socială, și astfel precum ea poruncește această atitudine ne procură nu numai mulțumirea datorită faptelor drepte ci și a ceea ce rezultă dintr-o activitate mărginită. Într-adevăr, dacă am da deoparte ce nu este necesar din vorbele și faptele noastre, am avea mai mult timp liber și mai puțină neliniște. Așadar, întreabă-te la toată lucrarea: nu cumva asta face parte din lucrările netrebuincioase? Însă nu numai faptele căci acestea din urmă sunt pricina faptelor de prisos!” (Către mine însumi, IV, 24).

Calinic Argeșeanul

Sectorul de Învățământ și Activități cu Tineretul - Biroul de Cateheză, al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a consacrat printr-un eveniment festiv la Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Mioveni, activitatea 1 iunie – Ziua Copilului în Biserică. Părinții slujitori au premiat copiii, profesorii, preoții care desfășoară activități de catehizare la Centrul cultural al Catedralei, implicați în buna desfășurarea a orelor de cateheză.
Ajutorarea celor aflați în nevoi nu este doar un act de caritate ci, mai ales, dovada iubirii sincere către Hristos Ce Se află în chipul celor necăjiți și Care, flămând fiind de mântuirea noastră, Se satură cu pâinea dospită în focul iubirii față de semeni.
Prin rugăciune aducem laudă lui Dumnezeu şi-L preamărim urmând îndemnul psalmistului: „Toată suflarea să-L laude pe Domnul!” (Psalmul 150, 6). Totodată, prin ea noi mulţumim lui Dumnezeu, arătându-ne recunoştinţa pentru toate darurile şi binefacerile primite de la El.
Având în vedere organizarea de către Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, împreună cu Primăria Municipiului Pitești, Invictus România, IȘJ Argeș și DSJT Argeș, a competiției sportive caritabile: Alergăm pentru viață, în data de 15 iunie 2024, dorim să facem următoarele precizări:
Înaltpreasfinția Voastră, Hristos a înviat! Cu prilejul aniversării a 80 de ani de viața a Înaltpreasfinției Voastre, vă adresăm alese felicitări, dimpreună cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu în lucrarea pastorală și misionară pe care o desfășurați.
Stresul, nene!

Stresul, nene!

13.06.2024
Străbunicii noştri, mai de la începuturi, au dat „bot în bot”, cum s-ar mai zice, cu stresul. Dacă ne gândim puţintel, vom afla că acest animal fioros, numit de noi, cu precădere, STRES, este mai dăunător decât şerpii cei mai veninoşi sau dinozaurii care au mărşăluit cândva pe planetă.
Simbolul de credință al Bisericii Ortodoxe mărturisește, în articolul șase, că Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, după 40 de zile de la Înviere, „S-a suit la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui”. Sfânta Înălțare a Fiului de-a dreapta Tatălui, precum și alte multe evenimente din viața Mântuitorului, au fost profețite cu sute și mii de ani de prooroci (Psalmii 23, 7-10; 67, 18; 109, 1; Isaia 53, 13; Efeseni 4, 8; Fapte 2, 34), a fost arătată lumii de El Însuși (Luca 22, 69; Ioan 6, 62; 7, 33; 8, 21; 14, 28; 16, 5; 20, 17), este descrisă, precum citim și în Scripturile Noului Testament (Marcu 16, 19-20; Luca 24, 50-51; Fapte 1, 9-11), mărturisită întru adeverire de Sfinții Apostoli, cei care au văzut cu proprii lor ochi.
Sub aura binecuvântării lui Dumnezeu, tinerimea scumpă a Ţării a adăstat la izvoarele cele dintâi cu apă limpede ca şi cristalul în care ne oglindim faţa plină de bucurii, netedă şi fără zbârciturile vremilor zavistnice şi mult obositoare.
Ne bucurăm acum să avem prilejul ca să citim despre George Berkeley, care a văzut lumina zilei în Irlanda, la Kilcrin, pe 12 martie 1685. După ce termină studiile, face două călătorii prin Europa, apoi pleacă în America, pentru a converti popoarele primitive de acolo la creștinism.
Cu puțină răbdare, ne apropiem de finalul tabletelor prin care s-a arătat, pe scurt, genialitatea lui Vico Giambattista (1668-1714). Am putut citi din cugetările sale atât de valoroase.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar