Acum vom scrie despre filosoful Împărat Marc Aureliu, care s-a născut în Roma, în anul 121 d. Hr., într-o familie „burgheză”. Din tinerețe se arată a fi o fire meditativă, o fire mai mult rațională, decât plină de afectivitate, plăcându-i o viață retrasă și plină de simplitate.

Mama sa avea probleme cu el, pentru că dorea să doarmă pe jos, dorind să se obișnuiască în viață cu suferința fizică, iar caracterul său era dominat de simțul datoriei.

Specialiștii în domeniu l-au considerat  pe marele domnitor și Sfânt, Neagoe Vodă Basarab, drept un „Marc Aureliu al Țării Românești”! Înseamnă că se știa carte, nu glumă!

Fiind adoptat de Antonin Împăratul, Marc Aureliu, în anul 161 a trebuit să se împovăreze cu sarcinile Imperiului Roman, având în doctrina sa stoică (Epictet, dascăl preferat) îndreptățirea  egală a oamenilor, libertatea lor, a tuturor asupriților și a supușilor săi. Vremea nu era potrivită pentru viața Imperiului, popoare barbare amenințând granițele, cu deosebire acela al Marcomanilor.

Fiind în colaps financiar, Marc Aureliu a trebuit să vândă domeniile imperiale pentru a-și putea organiza armata, având probleme printre care și dezvoltarea și extinderea creștinismului în tot Imperiul Roman. Viața întreagă a Împăratului Marc Aureliu a fost o neîntreruptă muncă. Mai mult, în anul 180, când avea 60 de ani, el însuși a dorit să conducă ostilitățile împotriva Marcomanilor invadatori, găsindu-și sfârșitul vieții la Viena în anul 180, fiul său Commodus luând cârma Imperiului Roman, spunându-se despre el de către contemporani, că era mai rău decât a fost Nero, nebunul.

Marc Aureliu a lăsat însemnări prețioase care s-au concretizat într-o scriere care a biruit timpul, până azi: „Către mine însumi!”, un titlu, să zicem în limbajul de azi, din zona jurnalismului modern. Principiul statornic al Împăratului Marc Aureliu era înțelepciunea și munca pentru alții, iar întregul stoicism roman are față de stoicismul grec o nuanță  care îl apropie de creștinism. Slăbiciunea și suferința naturii umane devin din ce în ce mai mult motive de considerare atentă, îndatoririle luând forma de caritate. Este o sfântă datorie față de alții (aproapele), de ajutorarea lor, potrivit îndemnului Domnului Iisus Hristos, ca Testament social!

Ca și la Epictet filosoful, și din opera lui Marc Aureliu (Către mine însumi), voi prezenta câteva tablete, pentru a se vedea mai limpede cât de actuală este filosofia pe care a practicat-o în viață!

Calinic Argeșeanul