news        mail   location

 
 

Acum vom scrie despre filosoful Împărat Marc Aureliu, care s-a născut în Roma, în anul 121 d. Hr., într-o familie „burgheză”. Din tinerețe se arată a fi o fire meditativă, o fire mai mult rațională, decât plină de afectivitate, plăcându-i o viață retrasă și plină de simplitate.

 

Mama sa avea probleme cu el, pentru că dorea să doarmă pe jos, dorind să se obișnuiască în viață cu suferința fizică, iar caracterul său era dominat de simțul datoriei.

Specialiștii în domeniu l-au considerat  pe marele domnitor și Sfânt, Neagoe Vodă Basarab, drept un „Marc Aureliu al Țării Românești”! Înseamnă că se știa carte, nu glumă!

Fiind adoptat de Antonin Împăratul, Marc Aureliu, în anul 161 a trebuit să se împovăreze cu sarcinile Imperiului Roman, având în doctrina sa stoică (Epictet, dascăl preferat) îndreptățirea  egală a oamenilor, libertatea lor, a tuturor asupriților și a supușilor săi. Vremea nu era potrivită pentru viața Imperiului, popoare barbare amenințând granițele, cu deosebire acela al Marcomanilor.

Fiind în colaps financiar, Marc Aureliu a trebuit să vândă domeniile imperiale pentru a-și putea organiza armata, având probleme printre care și dezvoltarea și extinderea creștinismului în tot Imperiul Roman. Viața întreagă a Împăratului Marc Aureliu a fost o neîntreruptă muncă. Mai mult, în anul 180, când avea 60 de ani, el însuși a dorit să conducă ostilitățile împotriva Marcomanilor invadatori, găsindu-și sfârșitul vieții la Viena în anul 180, fiul său Commodus luând cârma Imperiului Roman, spunându-se despre el de către contemporani, că era mai rău decât a fost Nero, nebunul.

Marc Aureliu a lăsat însemnări prețioase care s-au concretizat într-o scriere care a biruit timpul, până azi: „Către mine însumi!”, un titlu, să zicem în limbajul de azi, din zona jurnalismului modern. Principiul statornic al Împăratului Marc Aureliu era înțelepciunea și munca pentru alții, iar întregul stoicism roman are față de stoicismul grec o nuanță  care îl apropie de creștinism. Slăbiciunea și suferința naturii umane devin din ce în ce mai mult motive de considerare atentă, îndatoririle luând forma de caritate. Este o sfântă datorie față de alții (aproapele), de ajutorarea lor, potrivit îndemnului Domnului Iisus Hristos, ca Testament social!

Ca și la Epictet filosoful, și din opera lui Marc Aureliu (Către mine însumi), voi prezenta câteva tablete, pentru a se vedea mai limpede cât de actuală este filosofia pe care a practicat-o în viață!

Calinic Argeșeanul

Sectorul de Învățământ și Activități cu Tineretul - Biroul de Cateheză, al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a consacrat printr-un eveniment festiv la Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Mioveni, activitatea 1 iunie – Ziua Copilului în Biserică. Părinții slujitori au premiat copiii, profesorii, preoții care desfășoară activități de catehizare la Centrul cultural al Catedralei, implicați în buna desfășurarea a orelor de cateheză.
Ajutorarea celor aflați în nevoi nu este doar un act de caritate ci, mai ales, dovada iubirii sincere către Hristos Ce Se află în chipul celor necăjiți și Care, flămând fiind de mântuirea noastră, Se satură cu pâinea dospită în focul iubirii față de semeni.
Prin rugăciune aducem laudă lui Dumnezeu şi-L preamărim urmând îndemnul psalmistului: „Toată suflarea să-L laude pe Domnul!” (Psalmul 150, 6). Totodată, prin ea noi mulţumim lui Dumnezeu, arătându-ne recunoştinţa pentru toate darurile şi binefacerile primite de la El.
Având în vedere organizarea de către Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, împreună cu Primăria Municipiului Pitești, Invictus România, IȘJ Argeș și DSJT Argeș, a competiției sportive caritabile: Alergăm pentru viață, în data de 15 iunie 2024, dorim să facem următoarele precizări:
Înaltpreasfinția Voastră, Hristos a înviat! Cu prilejul aniversării a 80 de ani de viața a Înaltpreasfinției Voastre, vă adresăm alese felicitări, dimpreună cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu în lucrarea pastorală și misionară pe care o desfășurați.
Stresul, nene!

Stresul, nene!

13.06.2024
Străbunicii noştri, mai de la începuturi, au dat „bot în bot”, cum s-ar mai zice, cu stresul. Dacă ne gândim puţintel, vom afla că acest animal fioros, numit de noi, cu precădere, STRES, este mai dăunător decât şerpii cei mai veninoşi sau dinozaurii care au mărşăluit cândva pe planetă.
Simbolul de credință al Bisericii Ortodoxe mărturisește, în articolul șase, că Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, după 40 de zile de la Înviere, „S-a suit la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui”. Sfânta Înălțare a Fiului de-a dreapta Tatălui, precum și alte multe evenimente din viața Mântuitorului, au fost profețite cu sute și mii de ani de prooroci (Psalmii 23, 7-10; 67, 18; 109, 1; Isaia 53, 13; Efeseni 4, 8; Fapte 2, 34), a fost arătată lumii de El Însuși (Luca 22, 69; Ioan 6, 62; 7, 33; 8, 21; 14, 28; 16, 5; 20, 17), este descrisă, precum citim și în Scripturile Noului Testament (Marcu 16, 19-20; Luca 24, 50-51; Fapte 1, 9-11), mărturisită întru adeverire de Sfinții Apostoli, cei care au văzut cu proprii lor ochi.
Sub aura binecuvântării lui Dumnezeu, tinerimea scumpă a Ţării a adăstat la izvoarele cele dintâi cu apă limpede ca şi cristalul în care ne oglindim faţa plină de bucurii, netedă şi fără zbârciturile vremilor zavistnice şi mult obositoare.
Ne bucurăm acum să avem prilejul ca să citim despre George Berkeley, care a văzut lumina zilei în Irlanda, la Kilcrin, pe 12 martie 1685. După ce termină studiile, face două călătorii prin Europa, apoi pleacă în America, pentru a converti popoarele primitive de acolo la creștinism.
Cu puțină răbdare, ne apropiem de finalul tabletelor prin care s-a arătat, pe scurt, genialitatea lui Vico Giambattista (1668-1714). Am putut citi din cugetările sale atât de valoroase.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar