Iată că există şi o Cântare a Cântărilor şi asta tocmai în Biblie, fiind o prezenţă singulară şi stranie.

A fost considerată, de iscusiţi tălmaci, ca un „splendid poem de dragoste omenească, în care nu există nici măcar o adiere de Dumnezeu, de transcendenţă, de revelaţie, de sacralitate, de iubire transfigurată, inefabilă, dimpotrivă, totul musteşte a graţie trupească, în care trupul omenesc este înveşmântat mai mult în miresme decât în haine.” (Bartolomeu Valeriu Anania)

Când citim cele opt capitole, câte are Cartea, nu găsim nimic vulgar, nimic întinat, nimic degradant, nimic care să atenteze la frumuseţea, curăţia şi demnitatea fiinţei umane, zidită aşa de minunat de Dumnezeul Iubirii.

Această Carte, a Cântării Cântărilor, trebuie citită şi interpretată alegoric, ea fiind exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete.

După cum se ştie, Scriitorii şi Părinţii Bisericeşti au văzut în Cântarea Cântărilor metafora perfectă a legăturii intime între Hristos şi Biserica Sa. Citim în Sfânta Evanghelie cum Iisus este numit Mire¹, iar Sfântul Ioan Botezătorul se socoteşte „prietenul Mirelui.”² Mai mult, Sfântul Apostol Pavel consideră pe Iisus singurul bărbat desăvârşit căruia Îi încredinţează Biserica din Corint ca pe o „fecioară neprihănită.”³

Origen, marele învăţat al lumii, a conceput un excepţional comentariu asupra Cântării Cântărilor. Ieronim scrie: „Dacă în celelalte cărţi, Origen i-a întrecut pe toţi ceilalţi scriitori, în aceasta el s-a întrecut pe sine”. Ioan Alexandru, precum şi Paul Claudel, care a scris o carte valoroasă de 529 de pagini pe marginea unui poem de opt capitole, cei doi mari convertiţi la Dumnezeu, au subliniat că textele din Cântarea Cântărilor prefigurează, simbolic, pe Fecioara Maria, Mireasa, Biserica lui Hristos.

Sfântul Grigore de Nyssa a văzut în Mireasă sufletul omenesc, pentru că: „sufletul care se uneşte cu Dumnezeu nu se mai satură de ceea ce gustă”. Mari sfinţi părinţi, ca Maxim Mărturisitorul, Ioan Scărarul, Simion Noul Teolog, Grigore Sinaitul etc., consideră versetul: „eu dorm, dar inima mea veghează”⁴, izvorul rugăciunii neadormite, pe care mintea pogorâtă în inimă o brodează chiar în timpul somnului trupesc.

Sfântul Ioan al Crucii, în secolul al XVI-lea, Nae Ionescu, Vasile Voiculescu, Bartolomeu Valeriu Anania, Ioan Alexandru, Paul Claudel şi mulţi alţii, consideră Cântarea Cântărilor, ca având dimensiune alegorică sau mistică.

Vom încheia cele de mai sus cu părerea celebrului Origen: „Niciunul dintre oamenii care s-au angajat la urcuşul spre cântările din Sfânta Scriptură nu va fi în stare să se ridice până la Cântarea Cântărilor”. Iar Ioan Alexandru era extaziat când îmi vorbea de acest poem al Cântării Cântărilor. L-a tradus şi comentat.

Să citim şi această carte biblică, scrisă de înţeleptul Solomon!

Este o experienţă minunată să citeşti dimineaţa Cântarea Cântărilor iar seara, înainte de a da genelor somn, Ecclesiastul lui Solomon! Încercaţi!

Calinic Argeșeanul