news        mail   location

 
 

Anul acesta se împlinesc 172 de ani de când Domnul Dumnezeu a gândit și a binecuvântat, mai ales, ca să se întrupeze și să se nască genialul scriitor și poet Mihai Eminescu.

 

Mereu s-a scris cu grijă mare despre Mihai Eminescu. Cred că orice gând îndreptat spre Geniul Neamului Românesc, și spre alte genii, decât Mihai Eminescu, deci gând îndreptat și gând îndreptător, de a se arăta multicolor științific ceea ce a însemnat și va însemna pentru noi acest DAR, făcut Neamului Românesc din iubirea lui Dumnezeu, nu poate fi de ajuns.

Cu ceva vreme în urmă, am avut prilejul să citesc, dar și să recitesc o carte foarte necesară: Ortodoxia, alcătuită mai ales din articolele apărute în Ziarul Timpul, pe care-l conducea ca Redactor Principal (șef), chiar Mihai Eminescu.

Această antologie este gospodărită de Fabian Anton, cu un „Cuvânt înainte” de Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, apărută la Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003.

Distinsul ierarh-cărturar și cu harismă, Mitropolitul Nicolae Corneanu, dintru început, ochește la țintă afirmând că: „În realitate marele nostru poet a fost un creștin autentic, ceea ce rezultă din viața și opera sa vastă: poeziile, proza și publicistica sunt o mărturie în acest sens.” Și mai departe autenticul Mitropolit Nicolae se întreabă: „Se poate însă vorbi și despre relația lui Eminescu cu Teologia? Când zic Teologie mă refer la „știința” teologiei, adică la un interes pe care l-ar fi arătat Eminescu cercetărilor teologice. La acest capitol opera lui literară nu ne poate ajuta, în schimb ne îmbie, mărturii aproape neașteptate – manuscrisele – constând din mii de pagini, unele investigate, cercetate și comentate, altele încă necunoscute.”

În treacăt, vom aminti pentru iubitorii de a ști mai mult și mai exact, anumite cărți lămuritoare: Acad. Virgil Cândea, Cultura Bisericii – sursa princeps a poeziei eminesciene, în Cotidianul Ziua, anul VI, nr. 1702, sâmbătă, 22 – 23 ianuarie 2000, p. 8, și I.P. Crețu, „Eminescu și cărticica sfătuitoare a monahului Nicodim”, în Revista B.O.R., an LXXXIII, nr. 5-6, mai-iunie, 1965, pp. 575-583.

În cărțile și studiile lămuritoare găsim preocupările și însemnările lui Eminescu din perioada studiilor sale la Viena și Berlin. Cultura întinsă a lui Eminescu ne arată începuturile studiilor sale cu filosoful Platon, ucenicul acestuia Aristotel, ajungând la Kant, Hegel, Schelling, Decartes și până la Pascal, și mai încoace, la toți găsind argumente despre existența lui Dumnezeu, în Care credea cu iubire.

Din multitudinea de manuscrise eminesciene, vedem lămurit că Mihai Eminescu era interesat de vechile religii ale lumii: egipteană, budismul, religiile greco-romane, ale vechilor geto-daci (Liviu Stoinea, Cugetarea veche religioasă în opera lui Mihai Eminescu, în revista „Mitropolia Moldovei și Sucevei”, an LXIV, nr. 1, ianuarie-februarie, 1988, pp. 90-108).

Dar după cum se poate citi din scrisul său, creștinismul în esența lui l-a atras cel mai mult, acest lucru se observă din propria lui cugetare sau inspirațiuni din „ziceri”, citite sau auzite. Una dintre acestea (dragă și mie) se referă la „crucea bizantină”, despre care Mihai Eminescu spune „că este ca un fulg de zăpadă, mic reprezentant al Universului”. (Universul religios al lui Mihai Eminescu, Antologie de dr. Gheorghe Anghelescu, București, 1997, p. 316).

Dacă avem puțin umor, cu Eminescu este bine să avem mai mult, să citim cum cugetă Mihai Eminescu în cuprinsul manuscrisului nr. 2261, despre Dumnezeu. Cugetați și nu vă grăbiți: „Fără eu nu există timp, nu există spațiu, nu există Dumnezeu, fără ochi nu e lumină, fără auz nu e cântecul; ochiul e lumina, auzul e cântecul, eu e Dumnezeu”, iar pe versul filei reia: „Eu e Dumnezeu. Națiunea mea e lumea; cum fără eu nu e Dumnezeu, astfel fără națiunea mea nu e lume”. (Constantin Noica, Ce cuprind caietele lui Eminescu, în revista „Steaua”, Cluj, an XX, nr. 6 (233), iunie 1969, p. 12).

Avem dovezi că Mihai Eminescu a consultat cărți importante, tipărite în Țară și în Apus, atât tomuri grele de Teologie Dogmatică, precum și manuale. Nu trecem cu vederea, desigur și cercetarea (studiul) prof. dr. Tudor Nedelcea, „Eminescu și cugetarea sacră”, în revista „Mitropolia Olteniei”, an XLIII, nr. 1, ianuarie-februarie, 1991, pp. 29-44).

Iată, avem în Casa noastră, un geniu al literelor și putem afirma că avem în Casa Europei și în Casa Lumii, un adevărat savant care și-a pus osteneala și cunoștințele în slujba științei și a scrisului!

Să citim și să recitim poeziile: „Colinde, Colinde” (scrisă în 1881, avea deja 31 de ani); „Învierea” (scrisă în 1878, avea 28 de ani); „Rugăciune” (1880, avea 30 de ani); „Răsai asupra mea” (1880, avea 30 de ani); meditația: „Paștele” (publicată în ziarul Timpul, anul 3, nr. 80, 16 aprilie 1878, pp. 2-3, avea 28 de ani).

Am menționat anii pentru a sublinia, că tot ceea ce a scris, ca și creștin autentic a scris nu din brațele mamei sale, ca și copil, din cele șoptite la ureche, ci mai ales din propriile convingeri, de la 28 de ani, spre 30 de ani, și următorii, prea zbuciumați pentru inima și sufletul lui, prea sensibile într-o lume de plumb.

Când citim în ziarul „Timpul”, anul VI, nr. 221, 10 octombrie 1881, p. 1 (loc de cinste și importanță!), cum că: „Lucrarea ce și-a propus-o Sfântul Sinod este de o însemnătate cu greu de măsurat în toată mărimea ei. Fără îndoială că limba cărților bisericești va fi supusă unei revizuiri...dacă chiar ar fi existat înclinări de dialectizare a limbii noastre, ele au încetat din momentul în care Biserica a creat limba literară, au sfințit-o, au ridicat-o la rangul unei limbi hieratice și de Stat. Din acel moment, trăsătura de unitate a devenit și a rămas limba și naționalitatea...”

Când rostim numele lui Eminescu să ne amintim de cele trei mătuși (surorile mamei – familia Iurașcu): Sofia, Fevronia și Olimpiada, monahiile în casa cărora Eminescu a compus „Călin file din poveste”, și de cei doi unchi călugări, Iachint și Calinic!

Poate că din cei cinci frați din lumea monahală, și cu Mihai al șașelea, unul cel puțin, ar putea fi sfânt, cu adevărat!

„Sfinte” al „ghiersului românesc”, cum „te-a canonizat” Tudor Arghezi, roagă-te lui Dumnezeu, să nu te uităm și să învățăm să scriem frumos în Limba Română, să ne bucurăm și să rămânem români ca tine!

Calinic Argeșeanul

Programul Deniilor în Săptămâna Sfintelor Pătimiri de la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală:
Pelerinajul este izvor de mângâiere și de încurajare pentru noi, creștinii. Pelerinajul este întâlnirea cu Domnul Hristos, o întâlnire personală, pe care însă o simțim ca fiind vrednică de a fi propovăduită, de a vedea poate și cel care nu s-a înscris în acest demers și a cunoaște adevărul că omul creștin este plin de bucurie pentru că se întâlnește cu Hristos Domnul și că dorește să vestească, prin prezența sa în inima cetății, despre taina acestei bucurii, cu nădejdea că ea va cuprinde tot mai multe inimi.
Parohia argeșeană Micești din protopopiatul Mioveni și-a sărbătorit astăzi hramul închinat praznicului Intrării Domnului în Ierusalim. Încă de la primele ore ale dimineții, credincioșii acestei comunități au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.
Priceasna este deopotrivă rugăciune și cântare în cuvinte simple, amintind de cântecul doinit la șezătorile satului, dar evocând aceleași înțelesuri profunde ale credinței ortodoxe mărturisite în această tindă a raiului.
Sectorul Invatamant prin Biroul de Cateheza si Activitati cu Tineretul, al Arhiepiscopiei Argesului si Muscelului a organizat o procesiune in sambata Floriilor, in cartierul pitestean Gavana.
Din zi în zi, evenimentele luau noi întorsături. De la Intrarea în Ierusalim şi până în ziua de joi, Iisus Hristos a învăţat în templu şi în casa retrasă din Betania mai ales. Acum, ucenicii au auzit din gura lui Iisus cele mai puternice cuvinte despre Împărăţia lui Dumnezeu, despre moartea Sa, despre Învierea din mormânt, despre întâlnirea în Galilea, despre plecarea la Tatăl Său Ceresc unde va pregăti loc pentru fiecare!
După cum ni se arată în Triod, cartea de căpătâi pentru slujbele care se desfășoară în Postul Mare, astăzi, în sfânta și marea Miercuri, din Săptămâna Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos, dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care cu iubire mare a uns cu mir pe Domnul, cu puțin înainte de mântuitoarea pătimire.
După cum se ştie din veacul veacurilor, atunci când doreşti să distrugi autoritatea unei instituţii sau a unui om, îi pui la îndoială lucrarea pe care o face. Mai mult, îi găseşti argumente de a duce la desfiinţarea temeiurilor sacre sau legal – administrative. Aceasta se face deseori din invidie şi răutate. Şi se face cu multă osârdie mai ales atunci când, cel care o face, are un scop anume sau doreşte să mute atenţia pe alte planuri, pentru a nu se vădi pe sine. Vorba din bătrâni: Să mutăm la alţii musca de pe căciula noastră!
După învierea lui Lazăr din mormânt, vestea s-a răspândit ca fulgerul, după cum era şi normal. Nu se mai auzise până atunci ca cineva să învieze din mormânt un om mort de patru zile! Faima lui Iisus creştea! Cei grupaţi în partide separate: fariseii, saducheii, irodianii, acum mai mulţi ca oricând, au hotărât ca Iisus să moară: „Deci, din ziua aceea s-au hotărât ca să-L ucidă!” (Ioan 11, 53).
Cu răbdare, încă un popas cu Blaise Pascal: „Sufletul nostru este aruncat în corp, unde găsește număr, timp, dimensiuni. El raționează asupra lor, numește această natură necesitate și nu poate să creadă altfel...

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar