news        mail   location

 
 

Am avut prilejul, ca în vara anului 1988, Episcopul Gherasim, să mă procopsească, din iubire pentru frumuseţile monumentelor din Eparhia Râmnicului şi Argeşului de atunci, să însoţesc pe arhimandritul Bartolomeu Valeriu Anania, prin toate cele trei judeţe: Argeş, Vâlcea şi Olt, în vederea alcătuirii unei lucrări unice în felul ei, după cum a şi reuşit să se întrupeze.

 

Drumeţia a fost pe parcursul a mai multor luni, din primăvară până în toamnă. Se făceau fotografii cu monumentele, se culegeau date, se strângea materialul ca nectarul, pregătit spre degustare şi însănătoşire.

Mare bucurie am avut, străbătând cu scriitorul Valeriu Anania, spaţii sfinte, între Carpaţi şi Dunăre. Drept urmare a conlucrării noastre a apărut marea carte Cerurile Oltului.

La vârsta lui de 67 de ani pe care-i purta atunci pe umeri, mă uimea sprinteneala cu care urca prin munţi, pieptiş, cobora prin văi adânci, de era vânt, soare sau ploaie. Parcă încercam un sentiment de admiraţie nu doar pentru pelerinajul pe la chinovii, dar şi pentru felul cum purta dialog cu călugăriţele şi călugării întâlniţi pe cale.

La Schitul Jgheaburi, spre exemplu, admira un brad uriaş care străjuia biserica mănăstirii, mititică şi primitoare. Dialogul înfiripat cu stareţa mănăstirii era o bucurie, netemându-se de debitul literar-artistic al cunoscutului om de cultură.

La Pătrunsa, chinovie sihastră unică, a rămas impresionat până la lacrimi. Încercam şi eu să desluşesc frumuseţea unică a locului şi biserica ce arăta precum o mămucă străjuitoare peste fiii ei duhovniceşti. Vedeam în privirile scriitorului Anania, străluciri din alte lumi.

Mănăstirea Mamu, înrobită de distrugere, a zguduit liniştea şi bucuria duhovnicească de la Pătrunsa. L-am văzut pornit, cu o vehemenţă rar întâlnită, împotriva orânduirii socialiste de atunci. A început să-mi fie teamă de indignările rostite, precum pornesc bolovanii pe pripor.

Frumoasa aşezare Corbii de Piatră, din ţinuturile Argeşului şi Muscelului a fost o delectare şi o mare bucurie duhovnicească. L-am văzut cum se urca deasupra aşezării, pe piatra uriaşă ce adăposteşte peştera de milenii multe, cu altar de închinare şi izbăvire. Nu se mai sătura privind înalturile firii zidite de Dumnezeu. Acolo am zăbovit mai multă vreme. Parcă îi era greu să se desprindă de frumuseţile semănate de Dumnezeu în această lume văzută.

La Schitul Cornet, aşezat ca un nufăr pe Valea Oltului, aveam să rămânem pentru odihnă. Seara am depănat amintiri, dar şi impresii de pe unde călătorisem, acum fiind aproape de sfârşitul drumeţiilor.

Din vorbă-n vorbă, am ajuns la titlul cărţii. Fiecare ne dădeam cu părerea. Tot căutând un titlu mai sugestiv, îl auzim, că ar fi potrivit, Cerurile Oltului!

Spre bucuria lui, am fost de acord şi aşa a rămas în istoria literaturii religioase a timpului nostru românesc!

Calinic Argeșeanul, Toată vremea-și are vreme, volumul al III-lea, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.

În contextul Anului Omagial 2024, închinat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, pastorației și îngrijirii bolnavilor, cu binecuvântarea și aprobarea Înaltpreasfințitului Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, în data de 28 Mai 2024, începând cu ora 10.00, racla cu un fragment din Moaștele Sfântului Nectarie de la Eghina, făcătorul de minuni și vindecătorul de boli, de la Parohia Așezământul Sfinții Împărați Constantin și Elena din municipiul Pitești, va fi adusă în procesiune, la Spitalul din Curtea de Argeș, spre folosul pacienților și al cadrelor medicale.
În Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului s-a desfășurat ședința anuală a Adunării Generale a Casei de Ajutor Reciproc (CAR).
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, în ziua de 23 mai 2024, un sobor de preoți și diaconi, coordonat de părintele Solomon Paul Valentin – Eclesiarhul Catedralei Arhiepiscopale, a oficiat o slujbă de binecuvântare și mulțumire la aniversarea celor 60 de ani de existență ai Școlii Gimnaziale „Mircea cel Bătrân” din municipiul Curtea de Argeș.
Rugăciunea este modul omului de a dialoga cu Dumnezeu. În acelaşi timp ea ne asigură şi sănătatea noastră sufletească, ce aduce şi sănătate trupească. Starea noastră firească este de a fi în comuniune cu Dumnezeu, iar rugăciunea ne asigură acest mod natural de a fi în această lume.
Milostenia izbăveşte din moarte şi nu te lasă să cobori în întuneric, este răsplata vieţii veşnice.
În cele ce urmează se va pomeni cuvântul Monadă, care vine din limba greacă: monos – unul! Adică, Monada, singura substanță adevărată ca entitate spirituală, fără întindere spațială, singura unitate indivizibilă.
Cred că este necesar să mai arătăm câte ceva din gândirea savantului Gottfried Leibniz, anumite texte din lucrarea sa, Despre originea radicală a lucrurilor: „Până aici am vorbit ca simpli (nu știu cum ar fi fost cei „compuși”) fizicieni, acum trebuie să ne ridicăm la metafizică, servindu-ne de principiul mare, puțin întrebuințat de obicei, care spune că nimic nu se face fără o rațiune suficientă, adică nimic nu se întâmplă fără să fie posibil aceluia care ar cunoaște destul lucrurile să arate motivul suficient care-i determină, de ce lucrurile sunt astfel, și nu altfel.
Cum era și firesc, genialul Gottfried Leibniz, a scris despre „Armonia prestabilită” și că această „armonie” este fondată în Dumnezeu, în „originea radicală a lucrurilor”.
Noi, pământenii, avem probleme de deslușit pentru a hrăni mintea noastră, uneori, rebelă ca și acțiunile noastre. Omenirea a fost preocupată mereu de Universul în care suntem parte integrantă și, deci, cu menirea de a-i da de „capătul capătului”!
Trebuie să-I mulțumim Domnului Dumnezeu pentru purtarea Sa de grijă, folosind cele mai fericire mijloace. Ploaia de savanți geniali și oamenii de cultură și științe, ni s-au dat ca îngeri purtători de lumină prin tenebrele întunecate ale veacurilor.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar