news        mail   location

 
 

În Duminica a V-a după praznicul Învierii Domnului, credincioșii parohiei argeșene Podișoru din comuna Bârla, protopopiatul Costești, au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.



 

Chiriarhul a oficiat Sfânta Liturghie în biserica satului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul rostit, Ierarhul Argeșean a prezentat importanța teologică a dialogului pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a purtat cu femeia samarineancă.

Această duminică a fost deosebită pentru credincioșii parohiei Podișoru, datorită faptului că astăzi s-a făcut instalarea unui nou preot paroh, în persoana părintelui Bicescu Nicolae Cătălin. Fiu al satului, absolvent de studii teologice, acesta a studiat și medicina. Cu ajutorul lui Dumnezeu a reușit să  ajungă medic de familie în comuna natală. Acum are o nouă responsabilitate, aceea de a avea în  grijă sufletele credincioșilor care până ieri îi deschideau ușa cabinetului medical.

Biserica parohiei Podișoru cu hramul Sf. Ierarh Nicolae a fost construită în anul 1822, fiind restaurată în vremea părintelui Rotaru Ilie și resfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic  când era episcop al Argeșului și Teleormanului.

Ieri după-amiază, la Consiliul Județean Argeș a fost o zi specială. Bucuria duhovnicească s-a coborât în inimile celor care se ostenesc aici prin bunăvoința Bunului Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, care a săvârșit slujba de sfințire a noului spațiu de rugăciune și reculegere amenajat în incinta instituției.
Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi. Prin urmare: ”Până când avem vreme, să facem binele către toți”, pentru că jertfa aceasta a milosteniei este mai înaltă decât orice iubire de oameni!
Milostenia sau îndurarea creştină izvorăşte din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele şi ia forma ajutorării materiale şi morale a semenilor aflaţi în nevoie.
Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul - Biroul de catehizare, al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a organizat o activitate catehetică la parohia Rucărul de Jos, Protoieria Câmpulung Muscel.
În fiecare an, din mila și purtarea de grijă a lui Dumnezeu Cel Bun și Sfânt, în prima vineri de după Praznicul Învierii Domnului, Biserica Dreptmăritoare Ortodoxă prăznuiește Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare închinată Maicii Domnului care este și Ocrotitoarea Bisericii pentru Surzi – Locașul Sfânt în care Familia cea mare a credincioșilor cu deficiențe de auz sunt parte integrantă din cuprinsul Parohiei Mavrodolu.
Filosoful Benedict Spinoza, care este viu și prin scrisul său plin de înțelepciune duhovnicească, ne-a lăsat material de bază și despre suflet și despre libertatea umană.
Ca să ne aducem aminte, mai ales, de filosoful Benedict (Baruch) Spinoza, pentru frumusețea gândirii sale, să mai facem un popas pe paginile din opera sa, Etica:
Vom continua să redăm, încă, pentru frumusețea gândirii lui Benedict (Baruch) Spinoza, câteva fragmente din lucrarea sa: Etica, elaborată în anul 1677:
Continuăm, cu deosebire, lămurind câteva definiții despre Dumnezeu. Filosoful Spinoza scrie despre Substanța Supremă, iar noi vom pricepe după puterea noastră adevărurile eterne.
Auzeam pe unii dintre creștini, dar deseori și tineri, privind retrospectiv la Colegiul Apostolic, adică Ucenicii lui Iisus, care încă nu primiseră puterea Duhului Sfânt, că ar fi fost cuprinși accidental de anumite stări de suflet, nu tocmai la înălțimea chemării lor misionare!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar