În prima zi a praznicului Învierii Domnului, la orele amiezii, după tradiția liturgică ortodoxă a fost săvârșită Vecernia specială pentru a doua zi de Paști, numită în popor „a doua Înviere”, în cadrul căreia a fost rostit pasajul evanghelic de la Ioan 20, 19-25 în mai multe limbi.

De Sfintele Sărbători ale Învierii Domnului nostru Iisus Hristos și chiar în orice clipă a vieții noastre, primul gând care trebuie să ne izvorască din minte și din inimă este acela de a aduce din tot sufletul, laudă și mulțumire Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, pentru că au binevoit a ne gândi și întrupa, aducându-ne în frumusețea acestei lumi văzute!

În seara zilei de 3 mai, în Vinerea Mare, monahii de la Mănăstirea Negru Vodă, precum și pelerinii aflați la rugăciune, au participat la Denia Prohodului Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Rugăciunea poate, mai mult decât orice altceva, să ne păstreze neîncetat strălucirea acestei haine duhovniceşti care este sufletul. Şi, împreună cu ea, şi milostenia prisositoare – capul bunătăţilor noastre şi mântuirea sufletelor noastre. Căci această înjugare a rugăciunii şi milosteniei ne poate aduce de Sus mii de bunătăţi, ne poate stinge focul păcatelor şi ne poate da multă îndrăzneală.

Rugăciunea poate, mai mult decât orice altceva, să ne păstreze neîncetat strălucirea acestei haine duhovniceşti care este sufletul. Şi, împreună cu ea, şi milostenia prisositoare – capul bunătăţilor noastre şi mântuirea sufletelor noastre. Căci această înjugare a rugăciunii şi milosteniei ne poate aduce de Sus mii de bunătăţi, ne poate stinge focul păcatelor şi ne poate da multă îndrăzneală.

Dreptslăvitori creștini și creștine, Imnul plin de bucurie duhovnicească: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din mormânturi viață dăruindu-le”[1] este cântarea pe care cu inimile pline de nestrămutată bucurie și sfântă emoție o cântăm, începând din noaptea Învierii Domnului Iisus Hristos, noi, creștinii iubitori de Dumnezeu, de adevăruri și tradiții nemuritoare, și până la Praznicul Înălțării Domnului Hristos la ceruri.

În istoria omenirii au fost zile care au rămas în memoria neamurilor. Dar dintre toate, pe lângă acelea a Buneivestiri, prăznuită în 25 martie, a Naşterii la 25 decembrie şi Învierea lui Iisus, zile de mare bucurie, Vinerea Mare este cea mai tragică zi din câte a zidit Dumnezeu pe pământ.

Din zi în zi, evenimentele luau noi întorsături. De la Intrarea în Ierusalim şi până în ziua de joi, Iisus Hristos a învăţat în templu şi în casa retrasă din Betania mai ales. Acum, ucenicii au auzit din gura lui Iisus cele mai puternice cuvinte despre Împărăţia lui Dumnezeu, despre moartea Sa, despre Învierea din mormânt, despre întâlnirea în Galilea, despre plecarea la Tatăl Său Ceresc unde va pregăti loc pentru fiecare!

După cum ni se arată în Triod, cartea de căpătâi pentru slujbele care se desfășoară în Postul Mare, astăzi, în sfânta și marea Miercuri, din Săptămâna Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos, dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care cu iubire mare a uns cu mir pe Domnul, cu puțin înainte de mântuitoarea pătimire.

După cum se ştie din veacul veacurilor, atunci când doreşti să distrugi autoritatea unei instituţii sau a unui om, îi pui la îndoială lucrarea pe care o face. Mai mult, îi găseşti argumente de a duce la desfiinţarea temeiurilor sacre sau legal – administrative. Aceasta se face deseori din invidie şi răutate. Şi se face cu multă osârdie mai ales atunci când, cel care o face, are un scop anume sau doreşte să mute atenţia pe alte planuri, pentru a nu se vădi pe sine. Vorba din bătrâni: Să mutăm la alţii musca de pe căciula noastră!