news        mail   location

 
 

În data de 5 decembrie s-au împlinit trei ani de la trecerea la cele vesnice a Regelui Mihai I al României. În această zi, la Catedrala Patriarhală, a avut loc o slujbă de pomenire oficiată de Preasfinția Sa Episcopul Vicar Patriarhal Varlaam, Secretarul Sfântului Sinod.



 

 

Datorită faptului că Regele Mihai I este înmormântat la Curtea de Argeș, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, a dorit să marcheze acest moment săvârșind astăzi slujba parastasului pentru Majestatea Sa, în prezența domnului Tucă Ion, directorul Casei Regale a României, și a domnului prof. Univ dr. Augustin Ioan, arhitectul Casei Regale a României.

Majestatea Sa Mihai I a fost Rege al României între anii 1927-1930 și 1940-1947, fiind obligat să abdice la presiunile Partidului Comunist la 30 decembrie 1947. Și-a petrecut mare parte din viață în exil, trecând la Domnul la 5 decembrie 2017 în reședința sa din Aubonne, Elveția, la vârsta de 96 de ani.

Pe 16 decembrie 2017 a fost înmormântat în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală din Curtea de Argeş.

Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi. Prin urmare: ”Până când avem vreme, să facem binele către toți”, pentru că jertfa aceasta a milosteniei este mai înaltă decât orice iubire de oameni!
Milostenia sau îndurarea creştină izvorăşte din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele şi ia forma ajutorării materiale şi morale a semenilor aflaţi în nevoie.
Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul - Biroul de catehizare, al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a organizat o activitate catehetică la parohia Rucărul de Jos, Protoieria Câmpulung Muscel.
În fiecare an, din mila și purtarea de grijă a lui Dumnezeu Cel Bun și Sfânt, în prima vineri de după Praznicul Învierii Domnului, Biserica Dreptmăritoare Ortodoxă prăznuiește Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare închinată Maicii Domnului care este și Ocrotitoarea Bisericii pentru Surzi – Locașul Sfânt în care Familia cea mare a credincioșilor cu deficiențe de auz sunt parte integrantă din cuprinsul Parohiei Mavrodolu.
Un om care dăruieşte din toată inima primeşte în schimb o bucurie de nedescris. A dărui este în firea întregului univers. Iar a accepta darul este a doua natură a întregului univers. Dar, mai ales, nu trebuie să uităm că puterea de a dărui vine de la Dumnezeu.
Ca să ne aducem aminte, mai ales, de filosoful Benedict (Baruch) Spinoza, pentru frumusețea gândirii sale, să mai facem un popas pe paginile din opera sa, Etica:
Vom continua să redăm, încă, pentru frumusețea gândirii lui Benedict (Baruch) Spinoza, câteva fragmente din lucrarea sa: Etica, elaborată în anul 1677:
Continuăm, cu deosebire, lămurind câteva definiții despre Dumnezeu. Filosoful Spinoza scrie despre Substanța Supremă, iar noi vom pricepe după puterea noastră adevărurile eterne.
Auzeam pe unii dintre creștini, dar deseori și tineri, privind retrospectiv la Colegiul Apostolic, adică Ucenicii lui Iisus, care încă nu primiseră puterea Duhului Sfânt, că ar fi fost cuprinși accidental de anumite stări de suflet, nu tocmai la înălțimea chemării lor misionare!
În șirul filosofilor europeni, Benedict Spinoza (1632-1677) care a purtat și numele de Baruch, a văzut lumina zilei în Amsterdam, în Olanda.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar