news        mail   location

 
 

În duminica a XXIII-a după Rusalii, credincioșii parohiei Greci din satul Moșteni, comuna Boțești, protoieria Topoloveni, au avut bucuria de a participa la sfințirea bisericii cu hramurile Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Ierarh Nicolae și Sfânta Cuvioasă Parascheva.



 

La invitația Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, slujba de târnosire a sfântului locaș aflat în cimitirul parohial,  a fost săvârșită de Preasfințitul Siluan, Episcopul Ortodox Român din Ungaria.

La eveniment au participat credincioșii din comună, dimpreună cu autoritățile locale, precum și ctitorii și binefăcătorii care au contribuit la ridicarea noii biserici.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Siluan, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi, în biserica cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, aflată în centrul comunității. Construcția acestei biserici a fost terminată în anul 1942, în vremea Preasfințitului dr. Veniamin Pocitan, care a sfințit biserica în data de 18 octombrie 1942.

Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, în care a dorit să evidențieze jertfa credincioșilor din parohia Greci Moșteni, care au reușit ca în decurs de 9 ani să ridice această nouă biserica, pe temelia celei vechi, din anul 1862.

La îndemnul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, părintele paroh Bălășoiu Laurențiu Vasile, a primit binecuvântarea să salveze vechea biserică. În acest demers, a fost ajutat de familia ctitorilor Dan și Dana Georgescu, care au avut cea mai importantă contribuție, care au primit medalia ortodoxă „Sfântul Neagoe Vodă Basarab”.

Pe lângă aceștia, au existat și alți binefăcători, care au primit din partea Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, Diplome de Vrednicie.

Biserica actuală de zid este construită pe temelia unei alte biserici mai vechi din 1862 (realizată din lemn și zidărie), care în decursul timpului s-a degradat, ajungând ca în anul 2013 să fie în pericol de prăbușire. După obținerea autorizațiilor necesare, biserica veche a fost desfăcută, și au fost inițiate demersurile pentru zidirea actualei biserici, pe același amplasament.

O parte din materialul lemnos rezultat din demolare a fost refolosit pentru confecționarea actualelor strane bisericești, iar vechile cruci de pe acoperiș montate pe actualul locaș de cult ortodox.

La îndemnul, cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, preotul paroh Bălășoiu Laurențiu Vasile, sprijinit de Consiliul Parohial, enoriașii parohiei, oameni de bine și autorități locale, a început lucrările la noua biserică din cimitirul Parohiei Greci, Protoieria Topoloveni, Județul Argeș, acestea fiind realizate după cum urmează:

În anul 2014, s-a pregătit terenul pentru noua construcție și s-a turnat fundația, elevația și radierul.

În anul următor, 2015, au fost înălțate zidurile, s-a executat armătura, centura din beton și bolta bisericii.

Anul 2016, a însemnat montarea fermelor din fier, realizarea structurii și a acoperișului din tablă.

În perioada anilor 2018-2022, pereții au fost întăriți cu plasă sudată din fier, biserica tencuită interior și exterior, s-a pregătit stratul suport pentru realizarea picturii murale interioare, executată de către pictorii Gheorghe și Laura Marcu Simionovici, și s-au efectuat lucrări pentru noul drum de acces către biserică.

La toate aceste lucrări și la multe altele, preotul paroh a fost ajutat îndeaproape financiar, material și prin munca fizică de familia de ctitori Dan și Dana Georgescu, precum și de alți binefăcători și ajutori, fiecare după putință, dintre care se cuvine să amintim: familia Corneliu și Dorina Georgescu; domnul Nicolae Stonescu; copiii vrednicului de pomenire preot Traian Georgescu, domnul Cornel Iancu; domnul Toma Gheorghe; domnul Stancu Gheorghe, fost primar al localității; preotul Iancu Florin Silviu; la care se adaugă și alți oameni de bine și ajutori, care din puținul sau preaplinul inimii lor au dăruit spre folosul acestei parohii, știuți fiind numai de cel care primește darul, și de Domnul Dumnezeu, Care pe toate le cercetează și le cunoaște.

Cu ajutorul ctitorilor Dan și Dana Georgescu, biserica a fost înfrumusețată cu toate obiectele necesare desfășurării cultului liturgic divin public.

Lucrările desfășurate au fost supravegheate de către Sectorul Economic și Construcții Bisericești, coordonat de părintele consilier eparhial, Caliopie Ichim.

Doamne Dumnezeul nostru, Te rugăm cu stăruință, să binecuvintezi cu mult spor, deplină sănătate și mântuire pe toți ctitorii, sprijinitorii și ostenitorii care au lucrat la această biserică, drept mărturie a purtării Tale de grijă, pentru bucuria și mântuirea sufletească a dreptmăritorilor creștini din cuprinsul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului!

În finalul slujbei, Părintele Bălășoiu Vasile Laurențiu a fost hirotesit iconom stavrofor.

În seara zilei de 3 mai, în Vinerea Mare, monahii de la Mănăstirea Negru Vodă, precum și pelerinii aflați la rugăciune, au participat la Denia Prohodului Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Rugăciunea poate, mai mult decât orice altceva, să ne păstreze neîncetat strălucirea acestei haine duhovniceşti care este sufletul. Şi, împreună cu ea, şi milostenia prisositoare – capul bunătăţilor noastre şi mântuirea sufletelor noastre. Căci această înjugare a rugăciunii şi milosteniei ne poate aduce de Sus mii de bunătăţi, ne poate stinge focul păcatelor şi ne poate da multă îndrăzneală.
Rugăciunea poate, mai mult decât orice altceva, să ne păstreze neîncetat strălucirea acestei haine duhovniceşti care este sufletul. Şi, împreună cu ea, şi milostenia prisositoare – capul bunătăţilor noastre şi mântuirea sufletelor noastre. Căci această înjugare a rugăciunii şi milosteniei ne poate aduce de Sus mii de bunătăţi, ne poate stinge focul păcatelor şi ne poate da multă îndrăzneală.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul-Biroul de Cateheză a organizat o activitate catehetică la Parohia Balilești.
Sectorul Social Filantropic și de Misiune al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a organizat o activitate pastoral-misionară la Unitatea de asistență medico-socială din Rucăr. Preoții slujitori Arsulescu Sebastian și Arsulescu Alin de la parohia Rucărul de Jos, Protoieria Câmpulung Muscel, au vizitat credincioșii vârstnici și cu nevoi speciale, internați aici și au săvârșit Rugăciuni pentru sănătate, administrând Sfânta Taină a Spovedaniei și a Sfintei Împărtășanii, cu prilejul apropierii Săptămânii Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos.
Dreptslăvitori creștini și creștine, Imnul plin de bucurie duhovnicească: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din mormânturi viață dăruindu-le”[1] este cântarea pe care cu inimile pline de nestrămutată bucurie și sfântă emoție o cântăm, începând din noaptea Învierii Domnului Iisus Hristos, noi, creștinii iubitori de Dumnezeu, de adevăruri și tradiții nemuritoare, și până la Praznicul Înălțării Domnului Hristos la ceruri.
În istoria omenirii au fost zile care au rămas în memoria neamurilor. Dar dintre toate, pe lângă acelea a Buneivestiri, prăznuită în 25 martie, a Naşterii la 25 decembrie şi Învierea lui Iisus, zile de mare bucurie, Vinerea Mare este cea mai tragică zi din câte a zidit Dumnezeu pe pământ.
Din zi în zi, evenimentele luau noi întorsături. De la Intrarea în Ierusalim şi până în ziua de joi, Iisus Hristos a învăţat în templu şi în casa retrasă din Betania mai ales. Acum, ucenicii au auzit din gura lui Iisus cele mai puternice cuvinte despre Împărăţia lui Dumnezeu, despre moartea Sa, despre Învierea din mormânt, despre întâlnirea în Galilea, despre plecarea la Tatăl Său Ceresc unde va pregăti loc pentru fiecare!
După cum ni se arată în Triod, cartea de căpătâi pentru slujbele care se desfășoară în Postul Mare, astăzi, în sfânta și marea Miercuri, din Săptămâna Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos, dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care cu iubire mare a uns cu mir pe Domnul, cu puțin înainte de mântuitoarea pătimire.
După cum se ştie din veacul veacurilor, atunci când doreşti să distrugi autoritatea unei instituţii sau a unui om, îi pui la îndoială lucrarea pe care o face. Mai mult, îi găseşti argumente de a duce la desfiinţarea temeiurilor sacre sau legal – administrative. Aceasta se face deseori din invidie şi răutate. Şi se face cu multă osârdie mai ales atunci când, cel care o face, are un scop anume sau doreşte să mute atenţia pe alte planuri, pentru a nu se vădi pe sine. Vorba din bătrâni: Să mutăm la alţii musca de pe căciula noastră!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar