Savantul Giambattista Vico a scris: „E natura copiilor ca să numească cu numele lucrurilor cunoscute, toate celelalte lucruri care au vreo asemănare sau o legătură cu primele. La copii memoria este foarte puternică, de aceea stimulează la exces fantezia, care nu este decât memorie, fie dilatată, fie compusă.
În orice domeniu, oamenii care au aplecare firească, reușesc prin studiu îndărătnic al meșteșugirii; dar în poezie este de-a dreptul cu neputință de a reuși în meșteșugire acela care nu are talent înnăscut...Artele necesarului, folositorului, comodului și, în bună parte, și a plăcerii omenești s-au descoperit în veacurile poetice înainte de venirea filosofilor, pentru că artele nu sunt altceva decât imitări ale naturii și întrucâtva poezie reală.
Oamenii, la început, simt fără a-și da seama; apoi, își dau seama cu sufletul turbat și mișcat; în cele din urmă cugetă cu mintea pură. Oamenii își revarsă pasiunile lor în cânturi, așa după cum vedem pe cei foarte triști ca și pe cei foarte veseli. Limbile trebuie să fi început prin sunete monosilabice. Mintea omenească este în chip firesc înclinată prin simțuri a se vedea pe dinafară, în trup; și cu mare greutate, cu ajutorul cugetării, a se înțelege pe ea însăși (unii au crezut aici să găsească pe Vico dușman a lui Socrate și a tuturor urmașilor lui, Platon, apoi Augustin, Descartes, etc). Ordinile lucrurilor umane au procedat, astfel, că întâi au fost pădurile, apoi cabanele, mai târziu satele, după aceea orașele și în sfârșit academiile. Această demnitate ne dă principiul universal al etimologiei în toate limbile, în care cuvintele sunt transportate de la corpi și de la proprietățile corpurilor până a însemna lucruri ale minții și sufletului.
Oamenii sunt la început necesarul, apoi pândesc folositorul; apoi iau în seamă comodul; mai departe se bucură de plăcere; pe urmă se moleșesc în lux; și, în cele din urmă, înnebunesc risipind substanțele. Natura popoarelor înainte era crudă, apoi severă, blajină, delicată și în cele din urmă, coruptă!” (pag. 363)
Așa se coboară pe scară, spre genunea înstrăinării de valorile certe!
Calinic Argeșeanul
