Pentru a nu se supăra pe noi filosoful Giambattista, vom alcătui câteva tablete din opera lui: „Știința nouă” (ediția din 1744), Cartea Întâia, Note de profesor Vincenzo de Ruvo; traducere de Mariela Coandă: „Omul, prin natura nedefinită a minții omenești, în cazul când aceasta se năruie în ignoranță, el face din el însuși rânduiala Universului.
Această demnitate este motivul acelor două comune obișnuințe omenești: una că „fama crescit eundo” (faima crește transmițându-se), cealaltă că „minuit praesentia famam” (prezența micșorează faima). Care, făcând o foarte lungă cale, cât este de la începutul lumii, a fost izvorul de totdeauna al tuturor mărețelor păreri, care au dăinuit până acum din cea mai necunoscută și îndepărtată vechime, din cauza acelei proprietăți a minții omenești pomenită de Tacitus, în Viața lui Agricola prin acel motto: „Omne ignotum pro magnifica est” (tot ceea ce este necunoscut trece drept măreț).
Este o altă proprietate a minții omenești, că atunci când oamenii nu-și pot face nicio idee despre lucrurile îndepărtate și necunoscute, le consideră prin lucrurile prezente și cunoscute lor. Această demnitate indică izvorul nesecat al tuturor greșelilor făcute de neamuri întregi și de toți învățații în jurul principiilor umanității: deoarece, din timpurile lor de strălucire, de cultură și de măreție, în care începură acelea a le lua în seamă, aceștia a le judeca, au prețuit originile omenirii, care, prin natura lor, au trebuit să fie mici, grosolane, foarte obscure. Acestui chip de a gândi sunt de imputat două feluri de îngâmfări: una a neamurilor și alta a învățaților.
Despre îngâmfarea neamurilor am auzit vorba de aur a lui Diodor Siculus: că neamurile, fie greci, fie barbari, au avut atâta îngâmfare de a fi descoperit înaintea tuturor celorlalte confortul vieții omenești și de a fi păstrat amintirea lucrurilor încă de la începutul lumii. Această demnitate dărâmă dintr-o suflare toată înfumurarea caldeenilor, sciților, egiptenilor, chinezilor, de a fi întemeiat ei, cei dintâi, umanitatea lumii antice. Unei atari îngâmfări a neamurilor se adaugă aici îngâmfarea învățaților, care, ceea ce știu ei, vor să fie vechi de când lumea” (pag. 352).
Calinic Argeșeanul
