news        mail   location

 
 

Mai multe tablete, în ultima vreme, au ocupat site-ul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, despre filosoful-cărturar creștin Boethius, cu rădăcini adânci în cunoașterea Domnului Dumnezeu, dar și o luminată credință.

 

În perioada existenței filosofului Boethius (480-525 d. Hr.), doar 45 de ani au „zburat” dincolo de timp. Pe acest arc în timp, de la Boethius la Avicenna (980-1037), peste 400 de ani, s-ar crede că s-au consumat întru „întuneric”. Așa s-ar crede la prima vedere. Trebuie să admitem că, în istoria gândirii umane există anumite perioade de noi zămisliri, de o oarecare odihnă creatoare.

Spre exemplu: Platon susține că mintea și trupul sunt alcătuite din substanțe diferite în anul 400 î. Hr., iar în secolul IV î. Hr., Aristotel susține că mintea este „forma” trupului. Pe la începutul anilor 800-950 d. Hr., lucrările lui Aristotel sunt traduse în limba arabă pentru prima oară. În această atmosferă de „product literar-filosofic”, Avicenna (980-1037) scrie opera sa „Cartea vindecării” (circa 1014-1020). Dar înainte de această vreme, s-a pomenit de „Epoca întunecată”, când majoritatea elementelor culturale moștenite de la greci și romani au dispărut. În această vreme, singură Biserica deținea monopolul asupra cunoașterii, iar singura filosofie adevărată care a supraviețuit a fost o formă de platonism, considerat a fi compatibil, cu creștinismul, alături de traducerea realizată de Boethius a Logicii (Organon) lui Aristotel. Dacă așa era în Europa, în China, Japonia și în alte părți, cultura a înflorit bucurându-se de o „Epocă de aur” a poeziei și a artei, iar filosofiile tradiționale orientale coexistau în armonie cu religie. În imperiul lui Alexandru cel Mare întins până în Extremul Orient, moștenirea greacă era prețuită mai mult decât în Europa decadentă. Aceasta a făcut ca arabii erudiți, dimpreună cu persanii, să păstreze și să traducă lucrările filosofilor greci clasici, încorporând ideile acestora în cultura islamică, începând cu secolul al VI-lea.

După cum se știe, islamul s-a răspândit spre Asia, nordul Africii, ajungând în Spania, și pe această cale, s-a simțit în toată Europa. În jurul secolului al XII-lea, ideile și invențiile din lumea islamică ajunseseră cu repeziciune până în Britania, iar „erudiții europeni au început să descopere matematica și filosofia greacă cu ajutorul mijlocirii islamului, aici amintind despre opera lui Aristotel, care a fost primită ca un fel de revelație, generând o renaștere a gândirii filosofice în cadrul Bisericii Creștine medievale”. După cum se știe, Filosofia lui Platon a fost destul de ușor asimilată de gândirea creștină, oferind o justificare rațională pentru credința în Dumnezeu și în sufletul nemuritor. Aristotel, însă, era tratat cu neîncredere de autoritățile bisericești!

Totdeauna m-a impresionat o imagine care arăta pe Platon, arătând cu degetul spre Cer, iar Aristotel spre pământ!

S-ar putea, mai în glumă, mai în serios, ca amândoi să arate Cheia Înțelesului lucrurilor în aceeași direcție!

Nu este decât o singură direcție: ÎNAINTE!

Calinic Argeșeanul

Ieri seară, cu binecuvântarea și în prezența Părintelui Arhiepiscop Calinic, s-a desfășurat în municipiul Câmpulung Muscel, a treia ediție a Festivalului Național de Muzică Religioasă și Pricesne „Doamne, Iisuse Hristoase”. Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Câmpulung Muscel și Casa de Cultură „Tudor Mușatescu”, în parteneriat cu Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului și s-a desfășurat în sala de festivități a complexului Ceramus.
În baza parteneriatului existent între Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului și Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Argeș ,, Cpt. Puică Nicolae”, în municipiul Curtea de Argeș s-a desfășurat o acțiune comună de instruire legislativă a personalului clerical și neclerical din protopopiatul Curtea de Argeș. Evenimentul s-a desfășurat în paraclisul Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica din cadrul Centrului Eparhial.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul -Biroul de Cateheză a organizat la Centrul Eparhial în Paraclisul Arhiepiscopal ”Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” din municipiul Curtea de Argeș derularea Concursului Național Catehetic „HRISTOS -CUVÂNTUL CARE VINDECĂ”, ediţia a XVI-a, la nivel de eparhie.
Ouăle încondeiate reprezintă o mărturie a datinilor, credințelor și obiceiurilor pascale, fiind o practică străveche în tradiția românească. Dincolo de frumusețea lor stau poveștile și tehnicile de încondeiere spuse de femeile care lucrează tot anul la ouă pentru a bucura creștinii, în perioada Paștilor.
Dumnezeu ne-a dat mila ca o poruncă a dragostei. Milostenia este plata pentru răscumpărarea păcatelor noastre. Miluind pe cineva ne miluim pe noi înşine!
Cu răbdare, încă un popas cu Blaise Pascal: „Sufletul nostru este aruncat în corp, unde găsește număr, timp, dimensiuni. El raționează asupra lor, numește această natură necesitate și nu poate să creadă altfel...
Blaise Pascal, savantul pios din secolul al XVII-lea, continuă întru gândirea sa: „Liniștea eternă a acestor spații nemărginite mă sperie. Să nu căutăm deci o siguranță și o certitudine. Rațiunea noastră este întotdeauna înșelată de inconstanța aparențelor.
Cât de bine și folositor este să mai cunoaștem și alte gânduri ale filosofului Blaise Pascal: „Cunoașterea lui Dumnezeu, fără aceea a mizeriei tale, face mândria. Cunoașterea mizeriei, fără cunoașterea lui Dumnezeu, face disperarea. Cunoașterea lui Iisus Hristos face o medie, fiindcă găsim în el și pe Dumnezeu și mizeria noastră.
Filosoful și omul de știință Blaise Pascal a spus și în scris: „Iată unde ne duc cunoștințele noastre despre natură. Dacă nu sunt adevărate, atunci nu există adevăr pentru om și dacă sunt adevărate, omul găsește în ele un obiect de umilire; este silit să se înjosească într-un fel sau altul.
Spaţiul cosmic de primăvară se revarsă asupra pământului cu mari binecuvântări, din mila cea neînserată a Domnului Dumnezeu! Desigur, n-ar fi lipsit de bucurie dacă imnologii noştri, ar dedica din prea plinul inimilor câte un Imn fiecărui anotimp, dacă nu chiar fiecărei luni din cele 12 ale anului.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar