news        mail   location

 
 

Mare ispită pe Sfântul Vasile cel Mare ca să vadă ce n-a mai văzut în viața lui de învățăcel, de student la vestitele universități din Antiohia, Alexandria și Atena, pelerin prin locuri de sihăstrie din pustiurile Egiptului, Palestinei și Asiei Mici și ori pe unde i-au călcat picioarele, văzul, mintea și inima, o păcătoasă stare, chiar în Cezareea Capadociei.

 

În Omilia sa numită: „Împotriva celor care se îmbată”, redă un episod scandalos de atunci, adică din secolul IV d. Hristos, episod care ne ajută să luăm aminte cu mare grijă, de a nu provoca, îndemna, încuraja și chiar participa la asemenea dezlănțuiri: „Niște femei nerușinate, uitând de frica de Dumnezeu și disprețuind focul cel veșnic, într-o zi ca aceasta, când în amintirea Învierii Domnului, trebuiau să stea în casă și să se gândească la ziua aceea în care se vor deschide cerurile, când Judecătorul ni Se va arăta din ceruri, când vor fi trâmbițele lui Dumnezeu, învierea morților, dreapta judecată și răsplătirea fiecăruia după fapta lui; deci, în loc să se gândească la toate acestea, să-și curățească inimile de gânduri viclene, să-și spele cu lacrimi păcatele de mai înainte și să se pregătească pentru întâmpinarea lui Hristos în ziua cea mare a arătării Lui, au scuturat jugul robiei lui Hristos, au aruncat de pe cap broboada bunei-cuviințe, au disprețuit pe Dumnezeu, au disprețuit pe îngerii Lui, s-au arătat fără rușine în fața bărbaților, își fluturau părul în vânt, își ridicau rochiile și jucau cu picioarele (Isaia 3, 15). Cu ochi pofticioși, cu râs desfrânat, ațâțau la dans și atrăgeau spre ele poftele desfrânate ale celor tineri. Au jucat lângă bisericile mucenicilor din afară de oraș și au făcut din acele sfinte locuri lăcaș al nerușinărilor. Au pângărit văzduhul cu cântece de rușine, au pângârit și pământul cu necuratele lor picioare, care duduiau de jocurile lor, s-au dat în spectacol în fața mulțimii tinerilor; cu adevărat nerușinate și ieșite din minți, cu nimic mai prejos decât cele mai mari furii ale nebuniei. Cum voi tăcea acestea? Cum le voi plânge așa precum merită? Vinul a vătămat aceste suflete! Vinul, darul lui Dumnezeu dat celor cumpătați pentru mângâierea slăbiciunilor lor, a ajuns acum în mâinile celor necumpătați unealtă de desfrâu!”

Episod strașnic, condamnat de Sfântul Vasile cel Mare! Nu este nimic nou sub soare! Pentru toate necuviințele și păcatele săvârșite, dacă nu ne îndreptăm, vor aduce prăpăd peste viața noastră!

Calinic Argeșeanul

Ieri după-amiază, la Consiliul Județean Argeș a fost o zi specială. Bucuria duhovnicească s-a coborât în inimile celor care se ostenesc aici prin bunăvoința Bunului Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, care a săvârșit slujba de sfințire a noului spațiu de rugăciune și reculegere amenajat în incinta instituției.
Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi. Prin urmare: ”Până când avem vreme, să facem binele către toți”, pentru că jertfa aceasta a milosteniei este mai înaltă decât orice iubire de oameni!
Milostenia sau îndurarea creştină izvorăşte din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele şi ia forma ajutorării materiale şi morale a semenilor aflaţi în nevoie.
Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul - Biroul de catehizare, al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a organizat o activitate catehetică la parohia Rucărul de Jos, Protoieria Câmpulung Muscel.
În fiecare an, din mila și purtarea de grijă a lui Dumnezeu Cel Bun și Sfânt, în prima vineri de după Praznicul Învierii Domnului, Biserica Dreptmăritoare Ortodoxă prăznuiește Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare închinată Maicii Domnului care este și Ocrotitoarea Bisericii pentru Surzi – Locașul Sfânt în care Familia cea mare a credincioșilor cu deficiențe de auz sunt parte integrantă din cuprinsul Parohiei Mavrodolu.
Filosoful Benedict Spinoza, care este viu și prin scrisul său plin de înțelepciune duhovnicească, ne-a lăsat material de bază și despre suflet și despre libertatea umană.
Ca să ne aducem aminte, mai ales, de filosoful Benedict (Baruch) Spinoza, pentru frumusețea gândirii sale, să mai facem un popas pe paginile din opera sa, Etica:
Vom continua să redăm, încă, pentru frumusețea gândirii lui Benedict (Baruch) Spinoza, câteva fragmente din lucrarea sa: Etica, elaborată în anul 1677:
Continuăm, cu deosebire, lămurind câteva definiții despre Dumnezeu. Filosoful Spinoza scrie despre Substanța Supremă, iar noi vom pricepe după puterea noastră adevărurile eterne.
Auzeam pe unii dintre creștini, dar deseori și tineri, privind retrospectiv la Colegiul Apostolic, adică Ucenicii lui Iisus, care încă nu primiseră puterea Duhului Sfânt, că ar fi fost cuprinși accidental de anumite stări de suflet, nu tocmai la înălțimea chemării lor misionare!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar