news        mail   location

 
 

Ca şi profetul Agheu, Zaharia s-a născut în exilul babilonic. Edictul lui Cirus avea să aducă bucurie generaţiilor care au suferit de dorul casei şi al ţării unde s-au născut moşii şi strămoşii neamului Israel.

 

Zaharia profetul făcea parte din neamul levitic (preoţesc), fiind cult şi cu o bogată zestre literară. Dacă profeţiile lui Agheu, contemporan cu Zaharia, se refereau la zidirea templului din Ierusalim, profeţiile lui Zaharia ţinteau restaurarea orânduirii teocratice, Templul rezidit asigurând o dimensiune simbolică prin însemnătatea cultului restatornicit după 70 de ani de amară înstrăinare.

Cele două căpetenii, Zorobabel şi Iosua, vor lucra într-o perfectă înţelegere, cetatea Ierusalimului dobândindu-şi strălucirea şi sfinţenia de altădată.

În cartea Profetului Zaharia, la capitolul 9, citim ceea ce se va împlini peste cinci sute de ani: „Bucură-te, foarte, tu, fiica Sionului, rosteşte-n strigare, tu, fiica Ierusalimului. Iată, Împăratul Tău vine la tine drept şi El Însuşi Mântuitor, blând şi călare pe asin şi pe mânz tânăr.”1 Acest text ne arată, în chip profetic, intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în cetatea Ierusalimului. La Sfântul Evanghelist Matei 21, 5, găsim această profeţie a lui Zaharia ca fapt împlinit.

Încheierea cărţii lui Zaharia prin capitolul 14, este apoteotică. Totul se sfârşeşte în biruinţă: „În ziua aceea, pe frâul fiecărui cal va fi scris: „Sfinţenie Domnului Atotţiitorul”; iar căldările vor fi în Casa Domnului precum cupele în faţa jertfelnicului. Şi fiece căldare în Ierusalim şi Iuda va fi sfântă Domnului Atotţiitorului; şi toţi vor veni şi vor lua din el şi vor fierbe în ele.”2

Se vede, că întreaga natură, lucrare şi locuri, sunt acum „sfinţenie Domnului Atotţiitorul”, aşa cum trebuie să fie de-a pururi, pentru a fi în sărbătoarea fericirii!

Calinic Argeșeanul, Scrisoarea lui Dumnezeu, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2016.

 

1 Zaharia 9, 9

2 Zaharia 14, 20

Ieri după-amiază, la Consiliul Județean Argeș a fost o zi specială. Bucuria duhovnicească s-a coborât în inimile celor care se ostenesc aici prin bunăvoința Bunului Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, care a săvârșit slujba de sfințire a noului spațiu de rugăciune și reculegere amenajat în incinta instituției.
Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi. Prin urmare: ”Până când avem vreme, să facem binele către toți”, pentru că jertfa aceasta a milosteniei este mai înaltă decât orice iubire de oameni!
Milostenia sau îndurarea creştină izvorăşte din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele şi ia forma ajutorării materiale şi morale a semenilor aflaţi în nevoie.
Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul - Biroul de catehizare, al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a organizat o activitate catehetică la parohia Rucărul de Jos, Protoieria Câmpulung Muscel.
În fiecare an, din mila și purtarea de grijă a lui Dumnezeu Cel Bun și Sfânt, în prima vineri de după Praznicul Învierii Domnului, Biserica Dreptmăritoare Ortodoxă prăznuiește Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare închinată Maicii Domnului care este și Ocrotitoarea Bisericii pentru Surzi – Locașul Sfânt în care Familia cea mare a credincioșilor cu deficiențe de auz sunt parte integrantă din cuprinsul Parohiei Mavrodolu.
Filosoful Benedict Spinoza, care este viu și prin scrisul său plin de înțelepciune duhovnicească, ne-a lăsat material de bază și despre suflet și despre libertatea umană.
Ca să ne aducem aminte, mai ales, de filosoful Benedict (Baruch) Spinoza, pentru frumusețea gândirii sale, să mai facem un popas pe paginile din opera sa, Etica:
Vom continua să redăm, încă, pentru frumusețea gândirii lui Benedict (Baruch) Spinoza, câteva fragmente din lucrarea sa: Etica, elaborată în anul 1677:
Continuăm, cu deosebire, lămurind câteva definiții despre Dumnezeu. Filosoful Spinoza scrie despre Substanța Supremă, iar noi vom pricepe după puterea noastră adevărurile eterne.
Auzeam pe unii dintre creștini, dar deseori și tineri, privind retrospectiv la Colegiul Apostolic, adică Ucenicii lui Iisus, care încă nu primiseră puterea Duhului Sfânt, că ar fi fost cuprinși accidental de anumite stări de suflet, nu tocmai la înălțimea chemării lor misionare!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar