Să ascultăm glasul Sfântului Vasile cel Mare: „Masa îmbelșugată, de care s-a desfătat tot timpul vieții lui, l-a aruncat în focul gheenei...Dar postul nu este folositor numai pentru viața de dincolo, ci este folositor chiar pentru trupul nostru...Nimeni nu s-a îmbătat cu apă. Pe nimeni nu l-a durut capul vreodată că a fost îngreuiat de apă...
Nimănui nu i s-au împleticit picioarele, nimănui nu i-au ajuns mâinile netrebnice, dacă au fost adăpate cu apă. Că greutatea mistuirii, urmare de neînlăturat pentru toți cei care mănâncă prea multe bunătăți, dă naștere în trup la boli necruțătoare. Fața celui ce postește îți inspiră respect. Ochiul celui ce postește este blând, mersul măsurat, fața serioasă, netulburată de râs nestăpânit. Cel ce postește este măsurat la cuvânt și curat la inimă”.
Nu știu dacă Sfântul Vasile cel Mare avea umor, glumea sau râdea cu gura până la urechi. Știu, din cele scrise de biografii săi, că era suferind cu ficatul și avea un program de post foarte aspru ca să se vindece. Ficatul său era suferind de atâtea eforturi intelectuale, cărturărești și administrativ-bisericești. Privegherile sale fără odihnă și rugăciunile neîntrerupte sunt cunoscute. Cred că zâmbea puțin, ca să nu se creadă că este mort de viu! O viață de chin! De aceea nici măcar 50 de ani nu a împlinit.
Să nu uităm: „Ce l-a odihnit pe Lazăr în sânul lui Avraam? (Luca 16, 23) Oare nu postul? Viața Sfântului Ioan Botezătorul a fost un post (Matei 3, 4).”
Să ne aducem aminte că Iisus Domnul a avut un meniu simplu: pește fript pe cărbuni și fagure de miere (Luca 24, 42)!
Calinic Argeșeanul
