news        mail   location

 
 

Uneori se aude, cum românii, la năduf și oftaturi, spun: „Nu te pune cu mintea prostului că e odihnită!” Parcă ar suna înfricoșător acest proverb spus pe scurt, așa cum sunt zicerile românilor, care au avut mari suferințe în decursul istoriei!

 

Puterea minții ar fi al doilea mister despre care este foarte bine ca să știm câte ceva. Și în această privință, savantul chirurg neurolog Alexandru Ciurea, scrie: „Într-adevăr, creierul uman are o forță cu totul deosebită, dovedită, și care se numește puterea minții”. Este un element extrem de interesant: forța minții este recunoscută de toată lumea și se spune că „puterea creierului poate să miște munții”.

Mai mult, s-a considerat că această activitate cerebrală are și o împlinire spirituală. Această spiritualitate, această legătură pe care o avem cu Divinitatea sau cu persoane aflate la distanță sau în apropiere, se realizează datorită puterii minții noastre. S-au făcut diferite experiențe: un grup de persoane dotate cu activitate mentală superioară au încercat să influențeze  natura înconjurătoare, să provoace norii și ulterior ploaie. S-a reușit asta (știu exact din experiență proprie, de ani de zile – nu vă mirați: toți putem aduce ploaie, cu ajutorul lui Dumnezeu și prin credință cât un „grăunte de muștar”, cum spune Iisus Hristos: „Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă” Matei 17, 20)! Este dovedit că puterea minții influențează lumea înconjurătoare atât individual, cât și în grup, și că totul se datorează acestui organ superb, acestei bijuterii, care este creierul. De fapt, toate exercițiile spirituale, de adunare în grup (la slujbe și alte manifestări de bucurie!), nu fac decât să arate puterea minții în grup. Mintea se concentrează asupra elementelor pozitive interioare organismului, ca să deschidă toate căile și exterioare și interioare asupra naturii înconjurătoare. De aceea, când porniți un lucru, concentrați-vă  cu puterea minții și realizați-l total „cap-coadă”, fără obstacole sau ezitări!”

Am făcut multe experiențe cu „puterea minții”, mai ales atunci, când în grup mai mic sau mai mare, ne-am strâns la rugăciune pentru ploaie (când eram preot în Ardeal) și numai după puțină vreme cerul senin s-a împodobit cu nori, nefiind niciun nor până atunci. A venit o ploaie mare „binefăcătoare” spre uimirea noastră.

Am înțeles ce înseamnă „credința cât un fir de muștar” și că la rugăciuni se pot forma nori aducători de ploaie. Nu fac glume! Încercați! Așa și cu boala! Rugă la Dumnezeu pentru vindecare! Așa este și cu pacea amenințată cu prăbușirea războaielor peste noi, rugăciunea poate apăra viața noastră amenințată.

Ruga sinceră pentru prosperitatea României, a Europei și a lumii, poate fi dacă ne unim în credință și rugăciuni sincere!

Calinic Argeșeanul

Programul Deniilor în Săptămâna Sfintelor Pătimiri de la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală:
Pelerinajul este izvor de mângâiere și de încurajare pentru noi, creștinii. Pelerinajul este întâlnirea cu Domnul Hristos, o întâlnire personală, pe care însă o simțim ca fiind vrednică de a fi propovăduită, de a vedea poate și cel care nu s-a înscris în acest demers și a cunoaște adevărul că omul creștin este plin de bucurie pentru că se întâlnește cu Hristos Domnul și că dorește să vestească, prin prezența sa în inima cetății, despre taina acestei bucurii, cu nădejdea că ea va cuprinde tot mai multe inimi.
Parohia argeșeană Micești din protopopiatul Mioveni și-a sărbătorit astăzi hramul închinat praznicului Intrării Domnului în Ierusalim. Încă de la primele ore ale dimineții, credincioșii acestei comunități au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.
Priceasna este deopotrivă rugăciune și cântare în cuvinte simple, amintind de cântecul doinit la șezătorile satului, dar evocând aceleași înțelesuri profunde ale credinței ortodoxe mărturisite în această tindă a raiului.
Sectorul Invatamant prin Biroul de Cateheza si Activitati cu Tineretul, al Arhiepiscopiei Argesului si Muscelului a organizat o procesiune in sambata Floriilor, in cartierul pitestean Gavana.
Din zi în zi, evenimentele luau noi întorsături. De la Intrarea în Ierusalim şi până în ziua de joi, Iisus Hristos a învăţat în templu şi în casa retrasă din Betania mai ales. Acum, ucenicii au auzit din gura lui Iisus cele mai puternice cuvinte despre Împărăţia lui Dumnezeu, despre moartea Sa, despre Învierea din mormânt, despre întâlnirea în Galilea, despre plecarea la Tatăl Său Ceresc unde va pregăti loc pentru fiecare!
După cum ni se arată în Triod, cartea de căpătâi pentru slujbele care se desfășoară în Postul Mare, astăzi, în sfânta și marea Miercuri, din Săptămâna Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos, dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care cu iubire mare a uns cu mir pe Domnul, cu puțin înainte de mântuitoarea pătimire.
După cum se ştie din veacul veacurilor, atunci când doreşti să distrugi autoritatea unei instituţii sau a unui om, îi pui la îndoială lucrarea pe care o face. Mai mult, îi găseşti argumente de a duce la desfiinţarea temeiurilor sacre sau legal – administrative. Aceasta se face deseori din invidie şi răutate. Şi se face cu multă osârdie mai ales atunci când, cel care o face, are un scop anume sau doreşte să mute atenţia pe alte planuri, pentru a nu se vădi pe sine. Vorba din bătrâni: Să mutăm la alţii musca de pe căciula noastră!
După învierea lui Lazăr din mormânt, vestea s-a răspândit ca fulgerul, după cum era şi normal. Nu se mai auzise până atunci ca cineva să învieze din mormânt un om mort de patru zile! Faima lui Iisus creştea! Cei grupaţi în partide separate: fariseii, saducheii, irodianii, acum mai mulţi ca oricând, au hotărât ca Iisus să moară: „Deci, din ziua aceea s-au hotărât ca să-L ucidă!” (Ioan 11, 53).
Cu răbdare, încă un popas cu Blaise Pascal: „Sufletul nostru este aruncat în corp, unde găsește număr, timp, dimensiuni. El raționează asupra lor, numește această natură necesitate și nu poate să creadă altfel...

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar