news        mail   location

 
 

Se cunoaște din cercetările din domeniul medicinei, că oricât s-ar strădui specialiștii, rădăcinile virusului tot rămân și atacă toate vârstele, chiar și persoanele tinere, care nu au imunitate. Nu se poate ca să fie vaccin pentru toate subdiviziunile și mutațiile virusului, iar sistemul nostru imunitar nu poate să ne apere împotriva acestor încercări nefericite.

 

Profesorul savant, neurochirurgul Alexandru Ciurea ne sfătuiește: „Contează foarte mult măsurile esențiale luate: păstrarea igienei corpului și a mâinilor, păstrarea măștii faciale în aglomerație – de aceea în spitalele din România s-a menținut purtarea măștii...Mai mult, personal, circulând în Țările din Orient, consider că purtarea măștii este obligatorie în aglomerații mari de populație, precum și în aeroporturi, cu sau fără Covid. În general, te protejează. Este important să fii protejat și să-i protejezi și pe ceilalți din jur, datorită măștii tale. Să se mențină obligatoriu măștile în aglomerațiile din avioane, pentru că într-un spațiu limitat sunt 200-300 de oameni. Pentru producerea unei infecții sunt de ajuns 1-2, ca să umple tot avionul pe cale respiratorie.

Trebuie să supraviețuim, din toate punctele de vedere. Trebuie să trecem și peste acest rău. S-a constatat că aceste forme derivate, cum este și Omicronul, au o capacitate de răspândire mai mare, contagiozitatea e mult mai mare, dar agresivitatea este mult mai mică. Pentru cei care citesc această carte: Sănătatea Creierului – pe înțelesul tuturor, contează foarte mult starea de sănătate generală a populației. Starea care are urmări directe asupra întregului organism e starea mintală. Organismul nu trebuie să fie continuu sub influența a diferite afecțiuni cum sunt pneumoniile, infecțiile respiratorii, tulburările digestive, afecțiunile reumatice, osteo-articulare. Toate acestea scad imunitatea organismului în general. Contează foarte mult starea psihică a organismului, care să aibă putere. Trebuie să plecăm de la premisa că este o răceală, că este o gripă, trebuie s-o învingem, nu se poate altfel. Chiar și la nivelul acesta de răspândire, trebuie să ne gândim că nu este vorba de cancer sau de alte boli incurabile, care mai pot să apară de-a lungul vieții”.

Așadar, orice boală se învinge cu Credință, cu grijă mărită de sănătatea trupească și sufletească. Și să nu ne temem, că până la urmă tot plecăm din frumusețea acestei lumi văzute!

Calinic Argeșeanul

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, elevii Seminarului Teologic „Neagoe Vodă Basarab” din Curtea de Argeș, au participat la fazele naționale ale unor olimpiade școlare, primind premii importante.
Rodirile credinţei creştine în sufletele oamenilor sunt multiple: în primul rând, cele de natură spirituală şi, în al doilea rând, cele de natură materială. Cele de natură spirituală ating latura sufletească a fiecăruia, zămislind iubire, credinţă, pace, dreptate, virtuţi care îmbogățesc modul nostru de viaţă, care dau sens exis­tenței noastre. Împlinirile materiale sunt cele vizibile în viaţa omului, a comunităţii şi a societăţii omeneşti.
Sub chipul fiecarui sarman se poate ascunde Hristos. Fiecare mana intinsa, poate fi mana lui Hristos, care ne cere putin pentru ca apoi sa ne daruiasca totul. Avand grija ce cei sarmani, avem grija in primul rand de suflete noastre.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul de Învățământ și Activități cu Tineretul - Biroul de Cateheză, la Parohia Popesti-Căteasca din Protoieria Topoloveni, pe baza Parteneriatului Școală-Biserică, a organizat serbarea pascală: ,, Copiii laudă Învierea Domnului Iisus".
În cei ce stăpânesc mila și adevărul, în aceștia stăpânește și tot ce e plăcut lui Dumnezeu. Căci adevărul nu judecă pe nimeni fără milă, iar mila nu se îndreaptă cu iubire spre niciun om fără adevăr.
Am fost fascinat întotdeauna de savantul fizician, Blaise Pascal, chiar din primele citiri din gândirea sa, vegheată de puterea Duhului Sfânt. Mă bucur să pot arăta și acum gândirea celebrului trăitor al adevărurilor dumnezeiești:
Cu mulți ani în urmă am citit despre Viața lui Blaise Pascal, alcătuită de Nina Facon, carte care impresionează și pentru că este vorba de un savant sfânt, dar și pentru faptul că autoarea era o admiratoare sinceră, care era atinsă de aripa de foc a Duhului Sfânt.
Hotărât lucru, răstignirea lui Iisus Hristos avea să schimbe radical, pe moment, viața Sfinților Apostoli, precum și a celor 70 de ucenici pe care i-a trimis în misiune, tot doi câte doi.
Dreptslăvitori creștini și creștine, Imnul plin de bucurie duhovnicească: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din mormânturi viață dăruindu-le”[1] este cântarea pe care cu inimile pline de nestrămutată bucurie și sfântă emoție o cântăm, începând din noaptea Învierii Domnului Iisus Hristos, noi, creștinii iubitori de Dumnezeu, de adevăruri și tradiții nemuritoare, și până la Praznicul Înălțării Domnului Hristos la ceruri.
În istoria omenirii au fost zile care au rămas în memoria neamurilor. Dar dintre toate, pe lângă acelea a Buneivestiri, prăznuită în 25 martie, a Naşterii la 25 decembrie şi Învierea lui Iisus, zile de mare bucurie, Vinerea Mare este cea mai tragică zi din câte a zidit Dumnezeu pe pământ.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar