Mănăstirea Sfânta Treime din localitatea argeșeană Vedea și-a sărbătorit astăzi cel de-al doilea hram închinat Sfinților Doctori fără de arginți Cosma și Damian.
În Duminica a XXI-a după Rusalii, la două zile după sărbătorirea hramului închinat Sfintei Cuvioase Parascheva, credincioșii parohiei argeșene Șerboieni din comuna Buzoiești, protoieria Costești, au trăit momente de mare bucurie.
Spitalul Municipal din Curtea de Argeș a aniversat astăzi 38 de ani de existență. Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a săvârșit o slujbă de binecuvântare a acestei instituții medicale, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Importanța simbolică remarcabilă a cetății Alba Iuliei pentru istoria poporului român, ne cheamă astăzi, când se împlinesc 100 de ani de la Marea Serbare a Încoronării Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria (15 octombrie 1922), să fim prezenţi, în comuniune de rugăciune, de cuget şi de simțire românească, în această cetate pe care istoria a ales-o drept leagăn al conștiinței unității naționale a românilor.
În Duminica a XXII-a după Rusalii, credincioșii parohiei argeșene Priboienii de Jos din Comuna Priboieni, Protoieria Topoloveni, au trăit momente de mare bucurie.
În ziua de cinstire a Sfinţilor Serghie și Vah, schitul argeșean Brătășești și-a sărbătorit al doilea hram. Obștea monahală s-a bucurat astăzi de prezența Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic, care a oficiat Sfânta Liturghie în Altarul de Vară, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Ziua Forțelor Armate Române a fost sărbătorită pentru prima dată la 2 octombrie 1951, iar din anul 1959 a fost stabilită ca zi aniversară ziua de 25 octombrie. Devenită simbol al tututor bătăliilor și eroilor neamului românesc, această zi a rămas întipărită în sufletele românilor ca zi în care țara își sărbătorește armate și pe cei care au fost în slujba acesteia.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a luat act cu uimire și tristețe de informațiile și declarațiile proferate de numitul Cristi Călin, domiciliat în Comuna Horcești, sat Bazga, județul Bacău, persoană care nu a fost și nu este cleric, ori angajat al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.
În duminica a XXIII-a după Rusalii, credincioșii parohiei Greci din satul Moșteni, comuna Boțești, protoieria Topoloveni, au avut bucuria de a participa la sfințirea bisericii cu hramurile Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Ierarh Nicolae și Sfânta Cuvioasă Parascheva.
Joi, 6 octombrie 2022, începînd cu ora 12.00, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului organizează un eveniment dedicat elogierii marelui arhitect muscelean Dimitrie Ionescu-Berechet.
Pagina 23 din 54
Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.