news        mail   location

 
 

Sfințirea Paraclisului din cadrul Spitalului de Boli Cronice și Geriatrie din ȘtefăneștiPrintre multe alte învăţături pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos ni le-a lăsat nouă creştinilor, în vederea mântuirii este şi cea pe care ne-a transmis-o şi Sf. Ioan Evanghelistul în scrierile sale şi anume: „Poruncă nouă vă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul, precum Eu v-am iubit pe voi” (Ioan XIII, 34), este porunca cea mai cuprinzătoare care particularizează şi caracterizează creştinismul în mod cu totul aparte faţă de toate celelalte învăţături pe care lumea le-a cunoscut în decursul veacurilor. 

Ştim că Hristos nu S-a mărginit numai la activitatea Sa mântuitoare de Mare Arhiereu, ci a acordat o mare atenţie şi celei didactico – pastorale arătând o permanentă grijă faţă de cei aflaţi în dificultate, care aveau nevoie de ajutorul cuiva. L-au urmat întrutotul ucenicii Săi, dar şi Biserica întemeiată la Cincizecime şi care de asemenea au avut mereu în atenţie grija pentru cei nepăstuiţi.

Putem vedea acest lucru în faptul alegerii celor şapte diaconi (F. Ap. VI), cu scopul de a servi la mese (v. 2) şi pentru a le fi de ajutor în anumite situaţii care apar pe parcursul vieţii.

Scopul Bisericii era acela de a alina suferinţa, de a integra pe cei defavorizaţi, de a-i asista din punct de vedere religios, dar şi social în acelaşi timp, în vremuri nefavorabile pentru creştinism (aici putem enumera persecuţiile din primele secole în mod cu totul special).

După anul 313 odată cu libertatea care s-a dat creştinismului de către Sf. Constantin cel Mare, Biserica a înţeles să fie sprijin şi ajutor celor defavorizaţi şi pe viitor, numai că acest lucru a căpătat un caracter public, fără a mai fi cazul să-şi desfăşoare activitatea în catacombe. Acum apar şi primele forme oficiale de ajutorare şi caritate susţinute de mai marii Bisericii, de ierarhi, de preoţi, dar şi de majoritatea creştinilor care înţelegeau nevoia de solidaritate şi de comuniune.

Sf. Vasile cel Mare prin vasiliadele sale care se adresau deopotrivă copiilor orfani, văduvelor, bătrânilor şi celor aflaţi în situaţii extreme a reuşit să instituţionalizeze şi să facă cunoscută în toata lumea creştină de atunci nevoia de a fi aproape, în numele iubirii creştine de anumite categorii defavorizate.

Sf. Sinod al B.O.R. a şi declarat dealtfel anul 2009 Părinţilor Capadocieni, ca un omagiu adus acelora care au fost precursorii activităţilor caritative pe care Biserica noastră creştin – ortodoxă o susţine cu fermitate astăzi.

Toţi Sf. Părinţi au accentuat prin ceea ce au făcut această latură, încât a lua un exemplu sau altul în acest sens n-ar fi nici pe departe exhaustiv. Biserica românească dintotdeauna s-a îngrijit de acest aspect, încât putem spune că până la jumătatea sec. al XIX-lea, caritatea şi ajutorarea creştină au avut un caracter preponderent bisericesc.

Bolniţele, atestate documentar din secolul al XII-lea (poate şi mai vechi), care activau pe lângă mănăstiri (Câmpulung sec. XIV, Putna, Bistriţa, Cozia sec. XVI, Curtea de Argeş, Dragomirna, Sadova, Hurezi, Sf. Spiridon Iaşi, 11 „caliciile” de la spitalul Colţea şi spitalul Pantelimon din Bucureşti), au îndeplinit acest rol de întrajutorare creştină, rol care a continuat şi după reforma lui Alexandru Ioan Cuza până în 1948. Din acest an activitatea caritativă a Bisericii a fost interzisă, azilele desfiinţate sau trecute sub protecţia statului. Abia după anul 1990 acest aspect a putut fi reluat, amplificat şi diversificat potrivit Statutului de organizare şi funcţionare al B.O.R.

În anul 1997 s-a decis înfiinţarea Sectorului misionar – social care are în componenţă şi Biroul de Asistenţă Socială, condus la nivel eparhial de un inspector pe probleme social – caritative, cu ramificaţii la toate protoieriile, iar în şedinţa Sf. Sinod din 27 – 29 mai 1997 s-a aprobat Regulamentul de organizare şi funcţionare a sistemului de asistenţă socială în B.O.R.

Lucrarea de caritate este lucrarea samarineanului milostiv şi ea nu trebuie niciodată despărţită de iubire, ci efectuată într-un cadru instituţionalizat avându-se mereu în vedere şi nevoile spirituale ale tuturor categoriilor de credincioşi.

Aşa se face că prin grija Înalt Prea Sfinţitul Părinte Calinic, începând cu primele momente ale reînfiinţării eparhiei Argeşului şi Muscelului în 1985, dar mai cu seamă după anul 1990, s-au ridicat o serie de Sfinte locaşuri care deservesc anumite instituţii.

Vorbim aici de 5 biserici ridicate pe lângă spitale, 3 pe lângă unităţile militare, una la penitenciar, 3 pentru populaţia de etnie rromă, 3 pentru surdo – muţi şi copii şi una în cadrul azilului de bătrâni.

Toate sunt binevenite în contextul actual când sufletele credincioşilor sunt însetate de cuvâtul lui Dumnezeu cel Atotputernic.

Funcţionează de asemenea un Centru de pelerinaj şi mai multe cantine sociale pe lângă mănăstiri şi Centru Eparhial (peste 20), pentru împlinirea misiunii caritative a Bisericii argeşene, misiune care se împlineşte în şi cu ajutorul Acesteia.

Considerăm că este necesar ca şi pe viitor demersurile de până acum să fie continuate având în vedere toate laturile slujirii pastorale şi nevoile categoriilor defavorizate.

Iubirea trebuie să fie jertfelnică şi milostivă aşa cum ne îndeamnă chiar Mântuitorul Hristos: „Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv” (Luca 6, 36).

Înaltul nostru Ierarh, înscăunat ca atare în treapta de Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, în data de 26 septembrie 2009 a fost, este şi va fi preocupat permanent de aceste aşezăminte sociale, dar şi de a merge pe urmele Părinţilor Capadocinieni, spre folosul credincioşilor Bisericii argeşene, lucrare la care se alătură preoţimea slujitoare a Sfintelor lăcaşe.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar