Educația creștină se realizează în spațiul familial, eclesial și școlar. Transmiterea învățăturii de credință în familie este înlesnită mai ales prin modelul de viețuire al părinților și bunicilor, iar în biserică și în școală, prin răbdarea, înțelepciunea și dragostea elevului și a profesorului de Religie.

Școala este cel mai important sprijin pe care părinții îl au în creșterea și dezvoltarea copilului, în educarea și formarea lui. Orice copil are nevoie ca Familia și Școala, la care se alătură din prima zi de viață și Biserica, să lucreze împreună pentru el.

Sub chipul fiecarui sarman se poate ascunde Hristos. Fiecare mana intinsa, poate fi mana lui Hristos, care ne cere putin pentru ca apoi sa ne daruiasca totul. Avand grija ce cei sarmani, avem grija in primul rand de suflete noastre.

A educa un copil nu înseamnă numai a-l orienta spre un sistem informațional construit doar pe asimilare de cunoștințe, ci înseamnă şi a-l forma și a-l convinge pentru un anumit mod de viață, bazat pe înțelegere și asimilarea valorilor spirituale perene. O educație edificatoare pentru viață vizează şi experiențe nemijlocite, trăite în cadrul unei comunități, începând din familie și continuând în școală și în viaţa Bisericii.

A devenit deja un obicei ca la început de an școlar, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Social – Filantropic și de Misiune, să desfășoare proiectul social filantropic,, Ghiozdanul meu” prin care elevii școlilor din mediul rural să primească ghiozdane și rechizite școlare.

Un episod aparte! Nu știam ce putea însemna, mai ales, cuvântul Meliorism și ce poate însemna. Apelăm la textul lui James din lucrarea: Pragmatismul: „...Se vede aici că marea distincție de făcut din punct de vedere religios între raționalism și pluralism revine la a distinge departe între cei ce vreau, într-un fel absolut, ca „mântuirea” lumii să fie un lucru care va fi împlinit dintr-o necesitate originară și, de altă parte, între cei care se mulțumesc de a o crede posibilă.

Va trebui, pentru cultura generală, să citim dintre lucrările lui Wiliam James: Principles of psychology, 1890; The will to believe (Voința de a crede) 1897; The varieties of religious experience (Varietățile experienței religioase) 1902; Pragmatism, 1907; A meaning of truth (Sensul Adevărului), 1909; Some empiricism of philosophy (O introducere în filosofie), 1911, Essays in radical empiricism (articole din perioada din urmă a filosofiei empirismului radical) și desigur: Corespondența sa!

Vom vedea împreună ce fel de zidire umană a fost acest filosof american, născut la New York, în anul 1842, dintr-o familie de origine scoțiană și irlandeză, stabilită în America din secolul XVIII și cum atmosfera din casa părintească determină educația lui, cum va scrie fratele său: „un aer sănătos, dar plin de incoherențe”.

Acest filosof, logician, om de știință pionier al mișcării filosofice, cunoscute drept pragmatism, cam amorțit și brumat, a fost foarte sceptic în ce privește ideile metafizice – cum ar fi aceea că există o lume „reală” dincolo de lumea pe care o experimentăm -, el cerând odată cititorilor săi, să vadă ce este greșit în legătură cu următoarea teorie: un diamant este de fapt moale și devine tare numai atunci când este atins.

După cum am mai menționat, filosoful Herbert Spencer, în anul 1860, a redactat planul sistemului său în lucrarea: Primele Principii, din cuprinsul căreia vom reda câteva episoade din Incognoscibilul (Știință și Religie) abordări diferite, de școli și grupări, dar și de capete, unele înfierbântate.