După cum am mai menționat, filosoful Herbert Spencer, în anul 1860, a redactat planul sistemului său în lucrarea: Primele Principii, din cuprinsul căreia vom reda câteva episoade din Incognoscibilul (Știință și Religie) abordări diferite, de școli și grupări, dar și de capete, unele înfierbântate.
Acum, să vedem cum înoată Spencer în valurile „incognoscibile” și acum textul propus și promis: „Dintre toate antagonismele care se ridică între credințele noastre, cel mai vechi, cel mai adânc, cel mai grav și mai îndeobște recunoscut este cel dintre Religie și Știință. El a început când descoperirea legilor celor mai simple ale lucrurilor celor mai comune a impus o limită fetișismului universal care dominase până atunci în spirite. El își are rădăcinile lui în adâncimea obișnuințelor intelectuale ale unor ordine de spirite diferite.
Lupta fără de sfârșit care s-a dat în toate secolele sub toate steagurile Religiei sau ale Științei, a avut ca efect de a produce o dușmănie, din nenorocire a împiedicat ca una din părți să aprecieze valoarea celeilalte. Din fericire, odată cu trecerea timpului, ideile capătă un caracter din ce în ce mai liberal, pe care am face bine să-l dezvoltăm atât pe cât natura noastră poate să-l comporte. Cu cât preferăm mai mult adevărul, gloria triumfului, cu atât am dori mai mult să cunoaștem motivele care fac pe adversarii noștri să gândească așa cum gândesc...Printr-o mai justă apreciere a autorității umane, vom evita amândouă extremele: ale unei supuneri excesive și ale unei rezistențe nejustificate; nu vom mai privi judecățile oamenilor, unele ca fiind absolut bune, altele ca absolut rele, dar vom înclina, de preferință, către părerea, mai ușor de susținut, că nimeni nu are perfectă dreptate și că nimeni nu greșește cu totul...Un spirit religios va găsi absurd de a avea să justifice Religia, tot așa după cum un om cunoaște știința, nu va putea înțelege de ce știința trebuie apărată! Să recunoaștem Religiei marele merit de a fi întrevăzut de la început principiul ultim și de a nu fi încetat de a-l proclama, în care până la urmă, se unesc toate filosofiile...Nu trebuie să uităm niciodată că Religia a afirmat și propovăduit constant un Adevăr Suprem. Elementul într-adevăr religios al Religiei a fost întotdeauna bun. „Dezacordurile” între Religie și Știință nu au fost niciodată altceva decât consecințele imperfecțiunii lor și pe măsură ce ele se apropie de starea lor definitivă, o armonie se stabilește între Religie și Știință” (Antologie Filosofică (filosofi străini), Casa Școalelor, 1943, pag. 582).
Calinic Argeșeanul
