news        mail   location

 
 

În Duminica a patra din post, credincoșii parohiei Sf. Mc. Gheorghe din municipiul Curtea de Argeș au primit în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.  Ierarhul a dorit să aducă bucurie acestei comunități parohiale care urmează să-și sărbătorească ocrotitorul spiritual. Cu această ocazie, Chiriarhul a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.



 

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Argeșean a vorbit despre credință, post și rugăciune, cele trei trepte prin care reușim să-l îndepărtăm pe diavol din viața noastră. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a felicitat parohia pentru editarea noii monografii care a văzut lumina tiparului în anul în care biserica împlinește 90 de ani de existență.

Biserica veche cu hramul "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" a fost construită între anii 1779-1793 de către arhimandritul Partenie, pentru nevoile spirituale ale locuitorilor din Curtea de Argeș și cartierelor mărginașe. În vechea biserică "Sf.Gheorghe" au fost aduse în anul 1897 moaștele Sfintei Filofteia, după ce Biserica Domnească a fost închisă pentru restaurare și au rămas aici până în anul 1913. Biserica, care avea acoperișul din șiță, a fost distrusă de un incendiu devastator în anul 1913.

Actuala biserică cu hramul "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" a fost construită din inițiativa și prin osârdia preotului Gheorghe Popescu, fost profesor de seminar, protoiereu și consilier al Eparhiei Argeșului până în 1948, ajutat de Consiliul Parohial și de oamenii de bine ai vremii.
Fondurile bănești necesare construcției bisericii au fost procurate prin colectă publică, din parohii și din țară. Realizată după planurile arhitectului Dimitrie Berechet, biserica este construită din cărămidă, în formă de cruce, cu fațada și pridvorul în stil brâncovenesc și este acoperită cu tablă zincată.
Pictura bisericii, realizată în tehnica frescă, a fost executată între anii 1936-1938, de renumitul pictor Ghiță Popescu din București, profesor al Școlii de pictură bisericească din cadrul Patriarhiei Române.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar