În Duminica a V-a din Postul Paștelui, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohiei Berindești, din comuna Corbeni, protopopiatul Curtea de Argeș.
Cu această ocazie, Chiriarhul a vorbit despre viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, un model de pocăință pentru toți cei care doresc îndreptarea vieții.
La bucuria reîntâlnirii cu Ierarhul Argeșean s-a adăugat astăzi și momentul în care credincioșii parohiei Berindești au fost martori la instalarea noului preot paroh în persoana părintelui Străuț Mihai.
Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Berindești a fost restaurată cu sprijinul credincioșilor și al unor sponsori , fiind resfințită în anul 2012. Toate lucrările s-au realizat atunci sub supravegherea preotului paroh Arsenescu Nicolae Decebal, care a trecut la cele vesnice în februarie 2021. Dupa decesul acestuia a fost numit ca paroh teologul Strauț Mihai, fiu al satului.