În Duminica a XXXIII-a după Rusalii sau Duminica Vameșului și Fariseului, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a oficiat Sfânta Liturghie la Parohia Sfinții Voievozi din Municipiul Curtea de Argeș, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a scos în evidență modul în care vameșul ne-a învățat să rostim toate rugăciunile cu multă credință și smerenie.
Biserica Sf. Voievozi sau Bolnița din municipiul Curtea de Argeș a fost construită în scopul utilizării locașului de cult ca bolniță a Mănăstirii Argeşului, fiind zidită între anii 1780-1790, pe ruinele altei biserici mai vechi construită în secolul al XVI-lea de boierul Stanislav din Flămânzești.
În semn de recunoştinţă şi apreciere pentru prezența la Sfânta Liturghie a Chiriarhului Eparhiei, părintele paroh Nicolae Arsene a oferit Ierarhului Argeșean un tablou realizat de un pictor argeșean.