Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, în cursul lunii decembrie, Nicolae al României a efectuat primul său pelerinaj în Sfântul Munte Athos. S-a dorit să fie vizitate, în primul rând, schiturile și ctitoriile românești din Sfântul Munte Athos.
Nicolae al României a vizitat și Chilia Buna Vestire, unde a fost primit cu dragoste de Ieromonahul Ștefan Nuțescu, Starețul Chiliei, și ceilalți Părinți din obște.
Nicolae al României s-a rugat împreună cu Părinții Schitului Lacu la privegherea pentru praznicul Sfântului Apostol Andrei (după calendarul vechi), care a avut loc la Kiriakonul Schitului și a dăruit așezămintelor românești cărți despre viața Regelui Mihai.
De asemenea, schiturile românești din Sfântul Munte Athos au primit câte un set de cărți scrise de Arhiepiscopul Calinic Argeșeanul.