news        mail   location

 
 

În seara de 15 decembrie, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a organizat concertul de colinde „Dar din dar”, cu strângere de fonduri pentru dotarea Spitalului de Pediatrie din Pitești. Evenimentul a avut loc la Casa Sindicatelor din municipiul Pitesti, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.



 

Ieri seară, părintele consilier Andrei Diaconescu,responsabil de Sectorul Social filantropic și de Misiune al Eparhiei,  a primit delegația din partea Ierarhului Argeșean pentru a organiza o întâlnire cu reprezentanții acestei instituții medicale din Pitești. Copii internați în acest spital însoțiți de părinții lor au aflat cu bucurie că în urma organizării concertului caritabil ,, Dar din dar”, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a reușit să strângă din donații suma de 55650 lei.   Sprijinul financiar este binevenit,  fiind o contribuție substanțială pentru finalizarea lucrărilor de  reamenajare a etajului 6 din cadrul Spitalul de Pediatrie.

Momentul așteptat de cei mici a fost sosirea Moșului care a venit încărcat cu multe daruri. Astfel, prin Sectorul Social Filantropic și de Misiune, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a pregătit pentru acest eveniment  85 de pachete cu dulciuri, jucării, alimente și cărți destinate copiilor. Pentru ca bucuria să fie deplină, cu această ocazie, corul de copii ,, Glasul Arhanghelului” al parohiei Micești a prezentat un scurt program de colinde.

La final, cei 45 de copii care alcătuiesc corul ,, Glasul Arhanghelului” au primit și ei daruri oferite cu multă dragoste de Eparhia Argeșului și Muscelului.

Astfel, prin organizarea concertului caritabil ,, Dar din dar”, argeșenii au avut ocazia să partiicpe la un eveniment deosebit,  care a sensibilizat inimile celor aflați în sală. 

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar